Prima pagină » Magazin » Joe Satriani revine în România

Joe Satriani revine în România

Joe Satriani revine în România
Chitaristul Joe Satriani revine în România, unde va susține două concerte, unul pe 12 octombrie, la Sala Polivalentă din București, iar celălalt pe 13 octombrie, pe scena Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, alături de membrii trupei sale, în cadrul turneului european "The Shockwave Tour".

În urma succesului uriaș înregistrat la București, în anul 2013, când a concertat pentru prima dată în prezența celor peste 4.000 de spectatori extaziați ce au umplut Sala Palatului din Capitală până la refuz, Joe Satriani a adăugat România pe lista turneului european „The Shockwave Tour” din acest an, informează un comunicat MEDIAFAX.

Pe 12 octombrie, legendarul Joe Satriani va concerta la Sala Polivalentă din București, iar pe 13 octombrie va urca pe scena Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, alături de membrii trupei sale, Marco Minnemann (tobe), Bryan Beller (bass) și Mike Keneally (clape, chitară), fiind însoțit de cele patru celebre chitări ale sale.

Show-urile programate în cele două orașe vor cuprinde unele dintre cele mai apreciate și mai ascultate melodii ale virtuozului chitarei, printre care „The Crush of Love”, „Satch Boogie”, „Shine On American Dreamer”, „Cryin'” și „Always with me, always with you”, de altfel, cea mai iubită piesă din repertoriul artistului.

Satriani și-a câștigat prestigiul internațional după lansarea albumului „Surfing with the Alien”, în 1987. Chitaristul ajunge în România după 10 milioane de albume vândute, 14 nominalizări la premiile Grammy și numeroase alte trofee.

Și-a început cariera prin a preda chitara și i-a avut ca elevi, printre alții, pe Steve Vai, Hammett Kirk (Metallica) și Bryson David (Counting Crows).

Biletele pentru concertul de la București au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate prin Eventim de la magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Cărturești, Humanitas și online prin www.eventim.ro, la prețuri variabile în funcție de categoria de loc.

Cei interesați își pot procura biletele din timp, profitând de perioada de presale valabilă până la data de 30 iulie inclusiv, când prețurile vor fi de 195 de lei (VIP), 155 de lei (categoria I), 115 de lei (categoria a II-a), 95 de lei (categoria a III-a) și 75 de lei (categoria a IV-a).

Începând din 1 iulie, prețurile acestora vor fi majorate astfel: 225 de lei (VIP), 185 de lei (categoria I), 135 de lei (categoria a II-a), 115 lei (categoria a III-a) și 95 de lei (categoria a IV-a).

La începutul carierei sale, destinul lui Joe Satriani părea mai degrabă de profesor și mentor decât de interpret. I-a avut ca elevi pe unii dintre cei mai importanți chitariști ai decadelor ’80 și ’90: Steve Vai, Hammett Kirk (Metallica), Bryson David (Counting Crows). Toți acești muzicieni spun că „Satch” le-a fost de nenumărate ori sursă de inspirație, iar fanii lor pot auzi influența incredibilei expertize tehnice a lui Joe în interpretarea elevilor săi.

De la lansarea „Surfing with the Alien”, albumul care i-a adus succesul comercial și l-a propulsat în lumina reflectoarelor, lucrurile s-au schimbat și Satriani a fost votat de numeroase ori cel mai bun chitarist de cititorii celor mai prestigioase reviste muzicale din lume.

Satriani l-a însoțit pe Mick Jagger în primul său turneu solo internațional și a cântat alături de Deep Purple în turneele în Japonia și Europa, cimentându-și reputația de instrumentist.

În 2009, el a făcut echipă cu Sammy Hagar și Michael Anthony (Van Halen), Chad Smith (Red Hot Chili Peppers) pentru a pune bazele trupei Chickenfoot. Albumul de debut al trupei a fost un succes internațional, primind premii în Statele Unite ale Americii, Canada și Europa. De asemenea, revista Classic Rock a numit-o cea mai bună formație nouă a anului 2009.

În octombrie 2010, Joe Satriani și-a lansat cel de-al 11-lea album de studio, „Black Swans and Wormhole Wizards”, apariție umată de turnee în America de Nord și Europa.

În paralel, în anul următor, al doilea album „Chickenfoot” a fost lansat, cu critici excelente, și a fost, de asemenea, urmat de un turneu european al trupei, care a coincis cu vestea că Satriani înregistrează un album solo nou, a cărui lansare la nivel mondial a avut loc în luna mai a anului 2013.

Recomandarea video

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?