John Galliano a dat în judecată casa Dior
Designerul John Galliano, căzut în dizgrație după proferarea unor insulte rasiste, i-a dat în judecată pe directorii casei de modă Dior, pe care îi acuză de concediere abuzivă, informează contactmusic.com.
Celebrul designer a fost condamnat pentru abuzuri rasiste, după ce a proferat o serie de insulte antisemite la adresa unui cuplu, într-o cafenea din Paris, în februarie 2011.
Acel incident l-a costat locul de muncă – designer principal al casei Christian Dior – și funcția de conducere pe care o ocupa în consiliul de administrație al casei Galliano, ale cărei acțiuni sunt deținute în majoritate de casa Dior.
John Galliano s-a prezentat la o audiere ce a avut loc luni, la Tribunalul pentru conflicte de muncă din Paris, iar avocații lui au declarat în justiție că renumitul designer nu ar fi trebuit să fie concediat de casa Dior, întrucât în acea perioadă el se confrunta cu o dependență acută de medicamente eliberabile pe bază de rețetă și de alcool.
Această audiere preliminară a fost considerată o mare victorie de avocații lui Galliano, după ce judecătorii francezi au decis să analizeze cazul, în loc să îl transfere spre o instanță superioară, așa cum ar fi dorit avocații casei Dior.
Directorii casei Dior au de acum la dispoziție un interval de 15 zile pentru a accepta hotărârea inițială sau pentru a face recurs.
De la concedierea lui de la Dior, în martie 2011, Galliano a creat doar rochia de mireasă a lui Kate Moss. Tot în această perioadă au mai circulat zvonuri cu privire la numirea sa ca director de creație al proaspăt relansatului brand Schiaparelli, informația fiind imediat infirmată. Cert este că, din 2011 și până în prezent, John Galliano s-a luptat cu dependența de alcool, somnifere și Valium, vicii care au stat, de altfel, la baza scandalului iscat de acesta într-un restaurant din Paris, când a proferat o serie de injurii cu caracter antisemit la adresa unui cuplu prezent în local.
„Sunt un alcoolic”, a spus atunci Galliano pentru WWD. „Am fost la dezintoxicare în ultimii doi ani. După ce mai mulți ani m-am luptat să nu beau niciun pic, am căzut din nou în capcanele viciului. Am spus și am făcut lucruri care i-au rănit pe alții, mai ales pe membrii comunității evreiești. Mi-am exprimat regretul profund, în particular și public, pentru toate aceste neajunsuri pe care le-am generat și voi continua să îmi prezint scuzele. Voi încerca în continuare să îmi reabilitez imaginea în ochii celor pe care i-am rănit”, a continuat acesta.
John Galliano este considerat și în prezent unul dintre cei mai talentați și creativi designeri ai tuturor timpurilor. Show-rile sale de modă, atât pentru brandul omonim, cât și pentru Dior, erau celebre pentru frumusețea lor teatrală, fiind ele însele o poveste în sine.
Recent, Galliano și-a anunțat revenirea pe podiumuri cu o prezentare la Săptămâna Modei de la New York (7 – 14 februarie). Înainte de prezentarea de la New York, Galliano a locuit, pentru trei săptămâni, în studioul newyorkez al designerului Oscar de la Renta.
„Îi sunt recunoscător lui Oscar mai mult decât pot exprima în cuvinte pentru faptul că m-a invitat să petrec ceva timp alături de el în studioul său de creație, care este atât de primitor. Susținerea și încrederea lui în mine mă emoționează profund”, a mai Galliano.
Deși De la Renta a respins ideea că această mișcare face parte din planurile sale de a-l angaja pe Galliano ca succesor, în cazul în care va decide să se retragă, el a salutat orice impuls creativ pe care designerul și l-ar manifesta.
„Cât lucrez la o nouă colecție, am toți asistenții lângă mine. Nu sunt un singuratic. Ascult pe toată lumea. Mi-aș dori și ca Fecioara Maria să se așeze alături de mine. Îmi place să fiu înconjurat de oameni”, a spus De la Renta.
Totodată, Liga Antidefăimare – o organizație care luptă împotriva antisemitismului – a salutat decizia lui John Galliano de a reveni la designul vestimentar.
„Credem că indivizii își pot schimba atât sufletul, cât și mintea, atât timp cât demonstreză că se căiesc cu adevărat. Domnul Galliano a lucrat din greu la îmbunătățirea imaginii și și-a dedicat o mare parte din timp cercetând, citind și învățând despre răul pe care îl reprezintă antisemitismul și bigotismul. În toată această perioadă de recuperare, el s-a întâlnit cu reprezentanții noștri, cu diferite ocazii. Și-a asumat întreaga vină pentru remarcile anterioare și a înțeles că vorbele jignitoare nu au ce căuta în societatea noastră”, a spus Abraham H. Foxman, directorul ligii.
În februarie 2011, designerul John Galliano, pe atunci director de creație al casei Dior, a strigat „Îl iubesc pe Hitler!”, pe când se afla în barul La Perle, din Paris. Afirmația lui a provocat o reacție negativă din partea unei doamne de la o masă alăturată. Iar pentru că aceasta a încercat să-l tempereze, creatorul a izbucnit și mai tare: „Oamenii ca tine ar trebui să fie morți. Mamele voastre, strămoșii voștri, toți ar fi trebuit să fie gazați”.
Afirmațiile lui care au stârnit un adevărat val de reacții negative în presa din toată lumea și în rândul unor organizații pentru apărarea drepturilor omului au dus la înlăturarea sa din funcția de director de creație al casei Dior. Printre cei care și-au exprimat totala dezaprobare în legătură cu afirmațiile lui Galliano a fost și actrița Natalie Portman, care are origini evreiești.