Johnny Depp, implicat într-un nou incident tensionat. „Îți dau 100.000 de dolari ca să mă pocnești chiar acum!”
Actorul, care s-a despărțit în 2016 de Amber Heard, ar fi „atacat” un membru al echipei sale de filmare, pe platoul producției „LAbyrinth”. Page Six scrie că Depp a devenit violent, după ce a „fumat și băut” toată ziua la muncă, în Los Angeles.
Chiar dacă filmul se concentrează asupra celebrului detectiv Russell Poole și este regizat de Brad Furman, Depp a preluat conducerea într-o scenă, în care doi dintre amicii săi joacă rolul unui polițist, respectiv cel al unui om al străzii. Scena s-a transformat într-un conflict și Depp s-ar fi comportat violent.
Când permisul pentru închiderea străzii unde se filma a expirat și Depp a fost anunțat că urmează „ultima filmare” a zilei, actorul și-a pierdut cumpătul.
„Era la mică distanță de mine și urla: Cine esti tu? Nu ai niciun drept!”, au declarat mai multe surse pentru Page Six.
Când angajatul respectiv a răspuns că nu face altceva decât să-și intre în atribuții, Depp a încercat să-l lovească cu pumnul în stomac și a urlat: „Îți dau 100.000 de dolari ca să mă lovești chiar acum!”
În ciuda numeroaselor surse din apropierea producției care au relatat incidentul, regizorul Furman a negat gravitatea situației. „Johnny Depp este un profesionist uriaș, un colaborator excelent și un susținător al altor artiști”, a declarat regizorul, într-un comunicat de presă. „El îi tratează mereu pe oameni cu cel mai mare respect. Filmele pot fi stresante și non-incidentele sunt deseori exacerbate. Tuturor ne plac poveștile, dar aici nu este niciuna”.
Comportamentul agresiv al lui Depp rezonează cu acuzațiile fostei sale soții, Heard, care a spus că actorul ar fi bătut-o și jignit-o, în decursul mariajului. Actorul are probleme și cu legea, după ce două dintre fostele sale gărzi de corp l-au dat în judecată, pentru neplata salariilor și se judecă inclusiv cu foștii săi manageri.