Johnny Depp și Brad Pitt, implicați într-o dispută pe teme imobiliare
Johnny Depp și Brad Pitt sunt implicați într-o dispută pe teme imobiliare, întrucât cei doi actori americani doresc să închirieze aceeași reședință din Marea Britanie, în acest an, în perioada în care vor filma, în același timp, pentru două proiecte cinematografice.
Ambii actori au închiriat în trecut acea reședință, aflată în comitatul Surrey, și amândoi au apreciat perioada petrecută în vila respectivă, informează thesun.co.uk.
„Familiile lor se simt confortabil acolo și au apreciat intimitatea și cadrul natural pe care le oferă acea proprietate”, a declarat o sursă.
Potrivit aceleiași surse, reședința este suficient de mare pentru a putea să găzduiască ambele familii în același timp.
Johnny Depp este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din generația sa, alături de George Clooney și Brad Pitt. Actor versatil și extrem de expresiv, Johnny Depp s-a simțit în largul lui atât în producțiile hollywoodiene – mai ales în franciza „Pirații din Caraibe”, „Chocolat”, „Donnie Brasco” -, dar și în producții independente, precum recentul „Jurnalul unui iubitor de rom” și, mai ales, în colaborările sale cinematografice cu regizorul Tim Burton – „Edward Mâini-de-foarfece”, „Legenda călărețului fără cap/ Sleepy Hollow”, „Corpse Bride/ Mireasa moartă”, „Alice în Țara Minunilor” și „Umbre întunecate/ Dark Shadows”.
Brad Pitt este actor și producător de film. El a primit un Glob de Aur și alte trei nominalizări la aceste premii prestigioase, dar și patru nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele „Strania poveste a lui Benjamin Button”, „Armata celor 12 maimuțe”, și „Moneyball” (cel mai bun rol principal și cel mai bun lungmetraj). Angelina Jolie și Brad Pitt, botezați de presa de la Hollywood „Brangelina”, sunt împreună din 2005 și au șase copii.