Julie Harris, deținătoare a cinci premii Tony și nominalizată la Oscar, a murit la vârsta de 87 de ani
Actrița americană Julie Harris, deținătoare a cinci premii Tony, a murit la vârsta de 87 de ani, sâmbătă, în localitatea Chatham din Massachussets (SUA), informează Reuters.
Directorul firmei de pompe funebre Nickerson din localitatea Chatham, Bill Collins, a confirmat moartea actriței.
Pe lângă munca sa în teatru, Harris a fost cunoscută și pentru interpretarea din serialul „Knots Landing”, care a fost difuzat în anii 1980. De asemenea, aceasta a primit o nominalizare la Oscar, pentru rolul din „The Member of the Wedding” (1952), și a jucat în peste 30 de filme, inclusiv în „La Est de Eden”, unde i-a dat replica lui James Dean.
Actrița s-a născut în Grosse Pointe, mama sa fiind asistentă medicală, iar tatăl său, bancher. Harris a studiat actoria la Universitatea Yale și a început să joace pe Broadway, New York, în 1945. A devenit celebră la vârsta de 24 de ani, cu o interpretare memorabilă în piesa lui Carson McCuller „The Member of the Wedding”.
De asemenea, a interpretat-o memorabil pe Emily Dickinson în one woman show-ul „The Belle of Amherst”, în 1976. Pentru acest rol a primit premiul Tony în 1977. Aceasta a fost prima dintre cele cinci statuete Tony câștigate de-a lungul carierei, dintre care cea mai importantă este cea pentru întreaga carieră, primită în 2002. Harris a mai câștigat trei premii Emmy pentru cariera în televiziune.
Actrița a declarat de multe ori că o carieră foarte intensă nu este compatibilă cu viața de familie. De altfel, ea a fost căsătorită de trei ori, toate căsniciile terminându-se cu un divorț.
„Când este făcut bine, teatrul este un balsam pentru mintea umană”, spunea Harris într-un interviu acordat în 2000.