Prima pagină » Magazin » Julie Mayaya este VOCEA ROMÂNIEI. Eleva lui Brenciu a câștigat finala sezonului 2 și premiul de 100.000 de euro. VIDEO

Julie Mayaya este VOCEA ROMÂNIEI. Eleva lui Brenciu a câștigat finala sezonului 2 și premiul de 100.000 de euro. VIDEO

Julie Mayaya a câștigat sezonul doi al show-ului VOCEA ROMÂNIEI și marele premiu de 100.000 de euro

Concurenta lui Horia Brenciu, Julie Mayaya, a câștigat sezonul doi al show-ului VOCEA ROMÂNIEI și marele premiu de 100.000 de euro. Pe locul secund s-a clasat Vizi Imre, Cristi Nistor a terminat pe locul trei, iar Tibi Scobiola pe locul patru.

Horia Brenciu a comentat cu ochii în lacrimi reușita elevei sale: „Anul acesta mi s-au îndeplinit două vise. Alice mi-a dăruit un copil minunat, iar în această seară am primit un cadou de la telespectatori. Au fost cele mai bune voci pe scenă, toți merită aplauzele noastre”.

În cadrul marii finale a show-ului VOCEA ROMÂNIEI, care a durat circa patru ore, Julie Mayaya a încântat juriul și publicul cu trei piese. Julie Mayaya a interpretat singură piesa „Je t’aime” de Lara Fabian. Totodată, Julie Mayaya a cântat împreună cu Andi Moisescu un colaj de piese românești („Fetițele din București”, „Sanie cu zurgălăi”, „Strada Speranței”, „O lume minunată”) și împreună cu antrenorul ei, Horia Brenciu, melodia „Cose della vita” de Eros Ramazzotti.

VOCEA ROMÂNIEI. Evoluțiile concurentei lui Brenciu, Julie Mayaya, până în finală. VIDEO

Principalele momente ale finalei Vocea României, sezonul 2:

UPDATE 00:30 Julie Mayaya a câștigat VOCEA ROMÂNIEI și marele premiu de 100.000 de euro. Vizi Imre s-a clasat pe locul 2.

UPDATE 00:26 Pe locul trei s-a clasat Cristi Nistor

UPDATE 00:23 Tibi Scobiola s-a clasat pe locul patru

UPDATE 23:35 Vizi Imre a încheiat seara cu melodia „Somewhere Over the Rainbow” (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 23:20 Loredana și Cristi Nistor au interpretat melodia „Ileana, Ileana” (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 23:04 Tibi Scobiola și Smiley au cântat melodia formației Big Mountain, „Baby, I Love Your Way” (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 22:50 Julie Mayaya și Horia Brenciu au interpretat melodia lui Eros Ramazzotti, „Cose della vita” (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 22:35 Vizi Imre a cântat melodia lui Bob Marley, „No Woman, No Cry”, alături de Silviu Pașca, Cezar Dometi, Fely Donose și David Bryan (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 22:08 Cristi Nistor a interpretat melodia „I Want to Know What Love Is”, a trupei Foreigner (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 21:57 Andi Moisescu a cântat alături de Julie Mayaya un colaj de piese românești (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 21:45 Tibi Scobiola a interpretat melodia formației Take That, „Back For Good” (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 21:30 Inna și Cristi Nistor au cântat piesa „Eternal flame”, a celor de la Bangles (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 21:15 Julie Mayaya a interpretat melodia Larei Fabian, „Je T’aime” (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 21:05 Tibi Scobiola a interpreta melodia „Endless love” (Mariah Carey și Luther Vandross), alături de Antonia (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 20:50 Vizi Imre a cântat alături de Marius Moga melodia „Oficial îmi merge bine”, a trupei Simplu (VIDEO)


Foto: ProTv

UPDATE 20:46 După ce cei patru antrenori au fost prezentați, Pavel Bartoș le-a dat acestora cadouri de Crăciun. Brenciu a primit o rochiță cu inscripția „Who’s your Daddy?” (cine este tatăl tău) pe față și cu „Your Daddy is Brenciu” (tatăl tău este Brenciu) pe spate, Smiley a primit cadou un set cu mașini de curse, Moga a primit o trambulină, iar Loredana a primit două bidoane de apă plată.


În această seară, fiecare concurent va cânta în duet cu o vedetă. Inna și Cristi Nistor vor interpreta piesa „Eternal flame”, a celor de la Bangles, Antonia și Tibi Scobiola vor cânta „Endless love” (Mariah Carey și Luther Vandross), Pacha Man cântă alături de Vizi Imre piesa „Același sânge”, iar Andi Moisescu va cânta alături de Julie Mayaya un colaj de piese românești.

Marele câștigător al show-ului VOCEA ROMÂNIEI, sezonului 2, va primi un premiu în valoare de 100.000 de euro și un contract cu Universal Music România.