Kanye West a cumpărat două mașini blindate în valoare de peste 1,5 milioane de dolari

Publicat: 11 08. 2013, 15:39
Actualizat: 28 03. 2019, 13:31

Rapperul Kanye West a cumpărat două automobile blindate în valoare totală de peste 1,5 milioane de dolari, pentru a le proteja pe partenera sa de viață, Kim Kardashian, și pe fiica lor în vârstă de două luni, North, informează contactmusic.com.

Automobilele – un Chevrolet Kodiak în valoare de 380.000 de dolari și un SUV în valoare de 1,2 milioane de dolari – sunt dotate cu sisteme antiglonț și contra bombelor.

„Kanye este conștient că noua sa familie este atât de celebră încât poate atrage atenția ciudaților și psihopaților”, a spus o sursă pentru Daily Star Sunday.

În afară de cele două mașini blindate – pe care le-a cumpărat după ce a fost astfel sfătuit de rapperul Jay-Z -, Kanye insistă ca partenera sa de viață să fie permanent însoțită de două gărzi de corp.

Kim Kardashian are o relație cu rapperul Kanye West care a început în aprilie 2012.

Starleta americană Kim Kardashian a născut, la jumătatea lunii iunie, primul ei copil, cu o lună înainte de termen.

Kim Kardashian este actrița de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câștigurile ei financiare din 2010 – provenind din aparițiile la televiziune, lansarea unei linii vestimentare, a unui parfum, a unei linii de bijuterii și a unei creme de bronzat – ridicându-se la aproximativ 6 milioane de dolari.

Kanye West și-a lansat cel mai nou album de studio, „Yeezus”, în luna iunie.

Rapperul și producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câștigător a 21 de premii Grammy.