Rapperul în vârstă de 41 de ani a colaborat pentru acest eveniment cu agenția WP&A și a deschis show-ul interpretând piesa „Hurry” împreună cu Teyana Taylor. În timpul recitalului, Kanye a inclus în câteva versuri referiri apreciative la anatomia feminină, încheind cu o laudă la adresa orașului Los Angeles.
Ok maybe not a full song pic.twitter.com/fgq3FuH9mb
— adam22 (@adam22) 7 septembrie 2018
West s-a ocupat de partea de creație a show-ului, de la statuetele unicat oferite ca premii la ținutele prezentatorilor.
Statuetele au fost în acord cu tema futuristă a galei, reprezentând jucării sexuale extraterestre, potrivit unui comunicat remis presei de reprezentanții starului.
Kanye West a preluat acest rol după ce a vorbit în trecut despre cât de mult îi place să vizioneze filme pe platforma Pornhub.
După aceste comentarii, Pornhub i-a oferit lui Kanye acces gratuit pe viață pe platforma online.
Rapperul și producătorul american Kanye West, soțul vedetei de reality show Kim Kardashian, a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câștigător a 21 de premii Grammy. „Watch the Throne”, album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat în vara anului 2011. Anul acesta a lansat două albume, „Ye” și „Kids See Ghosts”.
Foto: Leo/ Twitter