Katie Holmes va primi 400.000 de dolari pe an, în urma divorțului de Tom Cruise
Actrița americană Katie Holmes va primi o pensie alimentară de 400.000 de dolari pe an, în urma divorțului de Tom Cruise, informează contactmusic.com.
Divorțul celor doi actori a fost finalizat luni, după ce un judecător din New York a semnat documentele oficiale finale, care au pus astfel capăt unei căsnicii ce a durat cinci ani. Katie Holmes, în vârstă de 33 de ani, a solicitat divorțul de Tom Cruise, în vârstă de 50 de ani, în luna iunie, invocând „diferențe ireconciliabile”.
Katie Holmes și Tom Cruise au început negocierile aproape imediat după anunțul despărțirii lor, iar detaliile înțelegerii financiare la care au ajuns cele două vedete au fost dezvăluite vineri de site-ul TMZ.com. Potrivit site-ului citat, Tom Cruise îi va plăti fostei soții o pensie de întreținere a fiicei lor Suri, în vârstă de șase ani, de 400.000 de dolari. Starul american va plăti și alte cheltuieli de care va avea nevoie Suri până la împlinirea vârstei de 18 ani (tratamente medicale, diverse tipuri de asigurări, educație și alte costuri suplimentare).
Adițional, părțile s-au înțeles ca Suri să nu urmeze cursurile „unei anumite școli rezidențiale”, alungând astfel temerile actriței Katie Holmes, care nu dorea ca biserica scientologică (Tom Cruise este un membru marcant al acestui cult religios, n.r.) să joace un rol important în viața fiicei ei.
O sursă din anturajul actorului spune că acesta pare destul de mulțumit de înțelegerea încheiată cu Katie Holmes: „Tom este foarte fericit și ușurat, iar acum poate să meargă mai departe cu viața lui. Vrea să fie un tată bun, iar acest acord îi oferă condițiile de care avea nevoie pentru a continua să fie un tată bun”.
Potrivit presei americane, Tom Cruise și Katie Holmes au rămas în relații amicale și continuă să comunice unul cu celălalt, de dragul fiicei lor Suri, care locuiește cu mama ei la New York.
Katie Holmes a obținut custodia principală asupra micuței Suri, iar Tom Cruise va beneficia de un drept de vizită substanțial.
Cuplul s-a căsătorit într-un castel italian în noiembrie 2006.
Pentru Tom Cruise, acesta este cel de-al treilea divorț. Actorul a fost căsătorit în trecut cu actrițele Mimi Rogers (1987-1990) și Nicole Kidman (1990 – 2001). Cu a doua soție, Cruise a adoptat doi copii – Isabella, în vârstă de 19 ani, și Connor, în vârstă de 17 ani.
Relația dintre Katie Holmes și Tom Cruise, botezați de presă TomKat, a fost urmărită îndeaproape de media încă de la începuturi, din 2005. Pe atunci, Holmes era o actriță în ascensiune la Hollywood, fiind cunoscută pentru rolul din serialul TV „Dawson’s Creek”. Cruise, cu 16 ani mai în vârstă ca ea, era unul dintre cei mai bine plătiți actori de la Hollywood, care avea la activ numeroase superproducții cu succes de casă, de la „Top Gun” (1986) până la filmele din seria „Misiune: Imposibilă”, care a debutat în 1996.
A cerut-o în căsătorie în vârful turnului Eiffel din Paris și apoi a avut loc faimoasa scenă din emisiunea lui Oprah Winfrey, când Tom Cruise a început să sară pe canapea și să-și strige dragostea pentru Holmes în fața a milioane de telespectatori. În schimb, nimic din comportamentul lor recent nu prevestea acest divorț.
Tom Cruise este unul dintre cei mai cunoscuți actori de film. Pe lângă hiturile de box office, precum cele din seria „Misiune: Imposibilă”, Cruise are în palmares și filme îndreptate spre cinematograful de artă: „Magnolia” (1999), „Cu ochii larg închiși/ Eyes Wide Shut”, ultimul film al lui Stanley Kubrick (1999), și „Deschide ochii/ Vanilla Sky” (2001).
În afară de cariera sa cinematografică, Tom Cruise este celebru pentru că este un membru marcant al cultului scientologic, considerat o sectă în multe țări europene. Acesta a fost fondat în Statele Unite, în 1954, de scriitorul de literatură SF Lafayette Ron Hubbard (1911 – 1986), care a pretins că oamenii poartă în ei urme ale unei vechi civilizații extraterestre. Cultul are statut de întreprindere comercială și milioane de adepți pe care preferă să-i recruteze din cercurile sociale influente. Adepții trebuie să doneze sume mari de bani pentru a urma cursurile scientologice.
Katie Holmes, care a mai jucat în lungmetrajul „Batman – Începuturi/ Batman Begins” din 2005, a filmat anul trecut o miniserie TV inspirată din viața lui Jacqueline Kennedy.