Kaufland nu mai comercializează decât Coca-Cola la 2,5 litri. Care este explicația retailerului

Publicat: 08 05. 2014, 20:32
Actualizat: 09 08. 2014, 12:38

Retailerul german Kaufland nu mai comercializează în magazinele sale din România produsele companiei Coca-Cola, cu excepția băuturii răcoritoare Coca-Cola la 2,5 litri. Asta pentru că cele două părți negociază în prezent reluarea colaborării, scrie Ziarul Financiar.

Potrivit sursei citate, contractul dintre cel mai important retailer din România și liderul pieței locale de băuturi răcoritoare – care are în portofoliu branduri precum Fanta, Sprite, Dorna și Coca-Cola – are o valoare de câteva zeci de milioane de euro.

„În această perioadă Kaufland nu comercializează produse ale companiei Coca-Cola, excepție făcând Coca-Cola la 2,5 litri. (…) Se încearcă rezolvarea acestei situații în perioada ur­­mătoare”, au declarat reprezentanții Kaufland.

Pe de altă parte, reprezentanții Coca-Cola HBC susțin contrariul: „Produsele companiei Coca-Cola HBC România sunt distribuite de Kaufland”.

O situație similară celei din România are loc și în Polonia unde presa locală scrie că cele două părți negociază încă termenii contractului de colaborare pentru 2014.