Kevin Costner, într-un thriller de acțiune coprodus de Luc Besson
Actorul american Kevin Costner, care a revenit în atenția producătorilor de la Hollywood după ce a fost recompensat recent cu un premiu Emmy pentru rolul din miniseria TV „Hatfields & McCoys”, turnată în România, va juca într-un thriller de acțiune ce va fi coprodus de Luc Besson.
Acest film de acțiune va fi regizat de Joseph McGinty Nichol și va fi produs de compania lui Luc Besson, EuropaCorp, în colaborare cu Relativity Media, informează variety.com.
Luc Besson și Adi Hasak au scris deja scenariul pentru această peliculă, în care Kevin Costner va interpreta rolul unui agent din Serviciile Secrete americane, aflat pe moarte, care dorește să se pensioneze pentru a putea să reia legătura cu familia sa de care se înstrăinase. Atunci când Serviciile Secrete îi oferă acces la un medicament experimental care ar putea să îi salveze viața, în schimbul unei ultime misiuni, el trebuie să „jongleze” cu presiunile familiale, exigențele acelei misiuni, dar și efectele secundare halucinogene ale medicamentului.
Având în trecut titlul „Three Days to Kill”, acest film, al cărui titlu definitiv nu a fost deocamdată ales, marchează cea de-a doua colaborare dintre EuropaCorp. și Relativity Media, în urma contractului semnat în luna mai de cele două companii. Prima lor colaborare este filmul de acțiune cu accente comice și noir „Malavita”, în care rolurile principale sunt interpretate de Robert De Niro, Michelle Pfeiffer, Tommy Lee Jones și Diana Agron.
Kevin Costner, care filmează în această perioadă alături de Chris Pine pentru lungmetrajul „Jack Ryan”, regizat de Kenneth Branagh, pentru Paramount Pictures, va putea fi văzut în curând pe marile ecrane și în filmul „Man of Steel”, regizat de Zack Snyder.
Născut într-o periferie săracă a orașului Los Angeles, în anul 1955, Kevin Costner, licențiat în științe economice, și-a început cariera în cinema la vârsta de 27 de ani. Primele sale roluri memorabile au fost cel din „Silverado” (1985) și cel din adaptarea pentru marele ecran a serialului „Incoruptibilii” (1987). Abia în 1990 a dobândit statutul de vedetă de prim calibru, prin rolul său din western-ul epic „Dansând cu lupii”, care a fost recompensat cu două premii Oscar. Au urmat roluri în filme de mare buget, ca „Robin Hood, prințul hoților”, „JFK”, „Bodyguard” și „Wyatt Earp, justițiarul Vestului sălbatic”, dar și în filme cu mai puțin succes la public, precum „Waterworld – Lumea Apelor” (1995) și „Poștașul” (1997).
În octombrie 2009, Kevin Costner a venit pentru prima dată în România, unde a susținut un concert alături de trupa sa, Modern West, în timpul Festivalului de film Ro-IFF de la Arad. El a revenit în România anul trecut, pentru a filma pentru „Hatfields & McCoys”, susținând cu această ocazie și un concert într-un club bucureștean.
De altfel, Kevin Costner a mulțumit „comunității cinematografice” din România, care a ajutat la realizarea miniseriei de televiziune „Hatfields & McCoys”, pentru care a primit premiul Emmy pentru cel mai bun actor în rol principal, la gala de anul acesta.