Kevin Spacey a scăpat de acuzațiile penale de hărțuire sexuală, în urma decesului reclamantului
Reclamantul, un maseur, l-a acuzat pe Spacey că a încercat să îl sărute și că l-a forțat să îi atingă organele genitale în timpul unei sesiuni de masaj din Malibu, California. Incidentul ar fi avut loc în octombrie 2016. Reclamantul, a cărui identitate nu a fost niciodată dezvăluită, a depus o plângere la Departamentul șerifului din districtul Los Angeles, în iulie 2018.
„În timpul anchetei, victima a decedat. Acuzațiile de hărțuire sexuală nu pot fi dovedite fără participarea victimei. Prin urmare, cazul a fost respins”, a declarat, luni, Christina Buckley, de la Biroul procurorului din districtul Los Angeles.
Un reprezentant al actorului a depus, în luna septembrie, o notificare în instanță, potrivit căreia a fost anunțat de avocatul reclamantului că acesta „murise de curând”.
Procesul civil urma să înceapă pe 23 iunie 2020, iar reclamantul a deschis acțiunea în instanță sub protecția anonimatului. Spacey a negat acuzațiile, iar avocații săi au transmis că nu sunt suficiente probe pentru a fi deschis un proces.
La jumătatea lunii iulie, Spacey a scăpat de procesul în care era judecat pentru agresarea sexuală a unui tânăr, după ce presupusa victimă a decis să nu mai depună mărturie, de teamă că s-ar putea incrimina. În ianuarie, Kevin Spacey a fost pus sub acuzare pentru agresarea sexuală, în 2016, a acestui tânăr, care, la momentul respectiv, avea 18 ani. Actorul în vârstă de 60 de ani – acuzat de indecență, molestare și lovire, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare și înregistrarea ca agresor sexual – a pledat nevinovat. Presupusa victimă, William Little, este fiul unei prezentatoare a postului american Boston TV, iar aceasta a fost prima inculpare a lui Kevin Spacey de când cariera de actor i-a fost distrusă de acuzații de abuzuri sexuale săvârșite asupra unor bărbați, începând cu toamna anului 2017.
De asemenea, la începutul lunii iulie, publicația Variety a scris că Spacey a fost audiat și de poliția britanică, după ce mai mulți bărbați l-au reclamat pentru agresiuni similare. Actorul a participat voluntar la audieri, care au avut loc în SUA, în luna mai. Starul nu a fost arestat, iar ancheta polițiștilor de la Scotland Yard este în desfășurare.
Șase reclamații pentru abuzuri sexuale au fost formulate pe numele lui Spacey în Marea Britanie, pentru fapte care ar fi fost săvârșite în perioada 1996 – 2013. Prima reclamație în Marea Britanie a fost făcută la sfârșitul anului 2017, iar cea mai recentă datează din primăvara anului trecut.
Spacey a locuit la Londra mai mulți ani, fiind director artistic al celebrului Teatru Old Vic în perioada 2003 – 2015.
Considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, Kevin Spacey a dispărut din viața publică după un val de acuzații de abuz sexual care i s-au adus la sfârșitul anului 2017. Kevin Spacey a câștigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „American Beauty” și „Suspecți de serviciu/ The Usual Suspects”. Pentru rolul lui Francis Underwood din „House of Cards”, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câștigat un Glob de Aur și a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.