Incidentul ar fi avut loc în 2016, într-un restaurant din Nantucket, potrivit site-ului Associated Press.
Fosta vedetă din serialului „House of Cards„ va fi inculpat formal pe 7 ianuarie la Nantucket „de atentat la pudoare” și de „lovituri” în urma validării unei plângeri penale contra lui depusă pe 20 decembrie la un judecător local, potrivit biroului procurorului Michael O’Keefe.
Dacă va fi găsit vinovat, Spacey riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.
După ce anunțul inculpării a fost făcut public, actorul a publicat pe YouTube un videoclip de trei minute intitulat „Let Me Be Frank” („Lăsați-mă să vorbesc cu franchețe”), joc de cuvinte între „frank”, care se traduce „franc/ cinstit” și numele personajului său – președintele criminal din „House of Cards”, Frank Underwood. Prin acest mesaj, actorul pune capăt unui an de tăcere.
Reluând același discurs ca al politicianului cinic gata de orice pentru a-și distruge adversarii, actorul evocă acțiunile și trucurile personajului până în punctul în care pare că explică acuzațiile aduse lui din realitate.
Într-un monolog livrat cu vocea lui Frank Underwood, personajul său din serial – care, între timp, după acuzațiile de abuzuri sexuale care i s-au adus, a fost omorât de scenariști – Spacey spune: „Bineînțeles că unii cred orice și au așteptat cu răsuflarea tăiată ca eu să mărturisesc că sunt vinovat. Mor de nerăbdare ca eu să declar că tot ce spun ei este adevărat și că am primit ceea ce am meritat… Cu siguranță, nu voi plăti pentru ceva ce nu am făcut.”
„Foarte curând, veți cunoaște întreg adevărul,” promite actorul premiat cu Oscar.
În noiembrie 2017, fosta prezentatoare a postului Boston TV Heather Unruh l-a acuzat pe actor că l-ar fi atins pe fiul său pe părțile genitale, peste pantaloni, în Club Car Restaurant din Nantucket, în iulie 2016. Tănărul, care la momentul respectiv avea 18 ani, a fugit din restaurant când actorul american s-a dus la baie, a povestit Unruh, care a explicat că acesta nu a depus plângere la Poliție pentru că s-a simțit jenat.
Fosta vedetă din serialului „House of Cards” mai este investigată de Poliția din Los Angeles pentru o acuzație de abuz sexual, într-un alt incident care a avut loc în 2016. O acuzație similară a fost respinsă de procurori, pentru că era vorba de un presupus incident din 1992, iar fapta ar fi fost prescrisă. Departamentul șerifului din Los Angeles a declarat că în presupusul incident a fost implicat un bărbat adult.
Actorul este investigat și de Poliția britanică, după ce mai mulți bărbați l-au acuzat de diverse abuzuri sexuale săvârșite pe când era director artistic la Teatrul Old Vic din Londra, în perioada 2004 – 2015.
Considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, Spacey a dispărut din viața publică după un val de acuzații de abuz sexual care i s-au adus la sfârșitul anului trecut. Acuzațiile la adresa actorului au fost lansate după izbucnirea scandalului sexual care îl vizează pe producătorul hollywoodian Harvey Weinstein.
Fosta vedetă din serialului „Hous of Cards”, difuzat de Netflix, a scris apoi pe rețeaua online Twitter că a iubit și femei și bărbați, dar în prezent trăiește ca un bărbat homosexual.
În ceea ce privește acuzațiile aduse de Rapp, actorul a scris la momentul respectiv într-un mesaj pe Twitter: „Îi port un respect și o admirație deosebite lui Anthony Rapp ca actor. Sunt mai mult decât oripilat să aud povestea lui. Sincer, nu îmi amintesc întâmplarea, ar fi avut loc cu peste 30 de ani în urmă. Dar, dacă este să cred ceea ce spune, îi datorez cele mai sincere scuze pentru ceea ce ar fi putut fi un comportament inadecvat, pus pe seama consumului de alcool, și îmi pare rău pentru sentimentele pe care spune că le-a avut în el în toți acești ani”.
— Kevin Spacey (@KevinSpacey) October 30, 2017
Spacey este unul dintre zecile de bărbați din industria de divertisment și politică care au fost acuzați de comportament sexual neadecvat în ultimele 10 luni, parte ca rezultat al mișcării sociale „#MeToo”.
Actorul american a câștigat două premii Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele „American Beauty” și „Suspecți de serviciu/ The Usual Suspects”. Pentru rolul lui Frank Underwood, actorul american a fost lăudat de criticii de specialitate, a câștigat un Glob de Aur și a fost nominalizat de cinci ori la premiile Primetime Emmy.
Foto: Captură