Kevin Spacey rămâne fără un Premiu Emmy
„În lumina ultimelor evenimente”, Premiul Emmy nu va mai fi decerat actorului din serialul House of Cards, a transmis Academia printr-un comunicat de presă.
Spacey ar fi trebuit să primească distincția luna viitoare, dar după acuzațiile de abuz sexual cu care se confruntă, instituția a decis că este cel mai bine să îi retragă acest premiu.
Zilele trecute, actorul Anthony Rapp l-a acuzat pe Kevin Spacey că i-ar fi făcut avansuri sexuale pe vremea când avea 14 ani, prilej cu care Spacey a scris un mesaj prin care a transmis că este „mai mult decât îngrozit” de această poveste.
„Îi port un respect și o admirație deosebite lui Anthony Rapp ca actor. Sunt mai mult decât oripilat să aud povestea lui. Sincer, nu îmi amintesc întâmplarea, s-ar fi întâmplat cu peste 30 de ani în urmă. Dar, dacă e să cred ceea ce spune, îi datorez cele mai sincere scuze pentru ceea ce ar fi putut fi un comportament inadecvat, pus pe seama consumului de alcool și îmi pare rău pentru sentimelele pe care spune că le-a purtat cu el în toți acești ani”, a scris Kevin Spacey într-un mesaj publicat pe Twitter.
Ulterior, producătorii serialului au anunțat că serialul se va încheia cu sezonul al șaselea, după care presa a scris că filmările sunt, în acest moment, suspendate.