Prima pagină » Magazin » „La Gomera”, propunerea României la Oscar 2020, va avea premiera nord-americană la Toronto

„La Gomera”, propunerea României la Oscar 2020, va avea premiera nord-americană la Toronto

„La Gomera
„La Gomera", cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, va avea premiera nord-americană în secțiunea "Masters" a celei de-a 44-a ediții a Toronto International Film Festival, care va avea loc între 5 și 15 septembrie, potrivit unui comunicat remis Mediafax.

Filmul va fi proiectat pe 5 septembrie, în prezența regizorului Corneliu Porumboiu, la Scotiabank Theatre, unde va rula și pe 6 septembrie.

Festivalul canadian este unul necompetitiv, însă producțiile primesc recunoașterea publicului și criticilor. Vor fi acordate, între altele, marele premiu pentru lungmetraj și trofeul Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

„La Gomera” se numără și între „cele mai captivante 29 de noi lungmetraje noi” selectate în New York Film Festival (NYFF), alături de pelicule semnate de Martin Scorsese, Pedro Almodóvar, Edward Norton, Arnaud Desplechin și Agnès Varda.

La cea de-a 57-a ediție a NYFF, Corneliu Porumboiu va fi prezent pe 6 și 7 octombrie, la Alice Tully Hall, respectiv Walter Reade Theater, pentru a răspunde întrebărilor publicului după proiecțiile filmului.

Lungmetrajul va fi prezentat și la BFI London Film Festival, care va avea loc între 2 și 13 octombrie. Aici, „La Gomera” a fost inclus în secțiunea „Films in Thrill” și va beneficia de două proiecții, pe 9 și 10 octombrie, la Curzon Mayfair Cinema, respectiv BFI Southbank.

„La Gomera”, care a avut premiera mondială în competiția de anul acesta a Festivalului de la Cannes, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internațional” a premiilor Oscar 2020.

Filmul îi are în distribuție pe Vlad Ivanov, Catrinel Marlon (Menghia), Rodica Lazăr, Sabin Tambrea, Julieta Szönyi, George Piștereanu, István Teglas, Agustí Villaronga, Cristóbal Pinto și Antonio Buíl.

Vlad Ivanov este Cristi, un polițist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăța „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul codat îl va ajuta să-l elibereze pe Zsolt (Tambrea), un traficant aflat în arest la București și singurul din bandă care știe unde sunt ascunși banii.

„La Gomera” va avea premiera în cinematografele românești pe 13 septembrie, fiind distribuit de Ro Image și 42 KM Film.

Agentul internațional de vânzări este MK2 Films. Lungmetrajul a fost vândut spre distribuție în 27 de teritorii, între care America de Nord, China, India, America de Sud, Africa de Nord și Centrală, Marea Britanie, Franța și Spania.

Filmul este scris și regizat de Corneliu Porumboiu, iar imaginea este semnată de Tudor Mircea. Scenografia a fost realizată de Simona Pădurețu, designer de costume a fost Dana Păpăruz, iar Arantxa Etcheverria Porumboiu a fost responsabilă cu direcția artistică.

„La Gomera” este o producție 42 KM Film în coproducție cu Les Films du Worso (Franța) și Komplizen Film (Germania). Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Eurimages, Arte France Cinéma, Film i Väst, Filmgate Films (Suedia) și Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, în asociere cu MK2 Films, Arte France și WDR. Producători sunt Marcela Mîndru (Ursu) și Patricia Poienaru. Coproducători sunt Sylvie Pialat, Benoît Quainon, Janine Jackowski, Jonas Dornbach și Maren Ade, alături de Sean Wheelan, Anthony Muir și Peter Possne.

Autor