„La La Land”, succes după succes. Filmul câștigă încă un premiu prestigios și este favorit la Oscar
„La La Land”, „Stranger Things” și „Atlanta” și-au primit recunoașterea performanțelor la cea de-a 28-a ceremonie a producătorilor din industria filmului, care a avut loc pe 28 ianuarie la Beverly Hilton.
PGA (Sindicatul producătorilor americani) a recunoscut, de asemenea, valoarea lui Megan Ellison (Visionary award), Irwin Winkler (David O. Selznick Achievement Award in theatrical motion pictures), James L. Brooks (Norman Lear Achievement Award in television).
Musicalul „La La Land”, în regia lui Damien Chazelle cu Ryan Gosling și Emma Stone, s-a aflat în fruntea câștigătorilor în cadrul galei Premiilor Globurile de Aur 2017, după ce a obținut șapte trofee, în toate categoriile în care fusese nominalizat, printre care pentru „cel mai bun film – comedie/ musical” „cel mai bun scenariu”, „cea mai bună regie”, „cel mai bun cântec”, „cea mai bună coloană sonoră.” Actorul Ryan Gosling a obținut trofeul pentru „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru interpretarea din „La La Land”.
Actrița Emma Stone a fost recompensată cu prestigioasa distincție pentru „cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical” pentru interpretarea din lungmetrajul ovaționat de critici, ce reînvie genul de cinema „musical” consacrat la Hollywood în plină glorie a cinematografiei și a entertainmentului. Lungmetrajul este un tribut adus epocii de aur a musicalurilor hollywoodiene, deși povestea din film se petrece în contemporaneitate. Gosling interpretează rolul unui pianist de jazz care se îndrăgostește de o actriță debutantă (Emma Stone). Cei doi întâmpină obstacole pe măsură ce-și clădesc cariere de succes.
Pelicula „La La Land” obține un număr record de 14 nominalizări și la premiile Oscar, între care cel mai bun film și cel mai bun actor în rol principal (Ryan Gosling), respectiv cea mai bună actriță în rol principal (Emma Stone).