La London Fashion Week s-a inventat un premiu special pentru ea. Românca Otilia Mihalcea i-a fermecat pe englezi cu bijuteriile realizate
Duminică seară, au fost decernate la Londra, în cadrul International Fashion Showcase 2016, premiile „Emerging Talent Awards”, acordate celor mai talentați tineri designeri și curatori din lume, respectiv celei mai bune expoziții aflate în competiție.
Din cei peste 80 de designeri intrați în concurs, românca Otilia Mihalcea, creatoarea brandului Oval, a obținut premiul pentru design de accesorii („Special Prize for Accessory Design”).
Ceilalți câștigători au fost Hala Kaiksow din Bahrain, care a primit premiul pentru cel mai bun designer, Tala Hajjar din Liban, căreia i-a fost acordată distincția de cel mai bun curator, și Cehia, care a fost desemnată țara câștigătoare în secțiunea Showcase Winner.
Astfel, România, prin Otilia Mihalcea, și-a adjudecat primul premiu acordat vreodată designului de accesorii la London Fashion Week. Proiectul românesc (expoziția „Found.Lost.Found”), inspirat de bijuteria dacică, i-a impresionat atât de mult pe membrii juriului încât au inventat un premiu nou la ediția din acest an, acordat creatorilor de accesorii, o premieră absolută în istoria International Fashion Showcase, precizează ICR Londra.
Ambasadoarea British Fashion Council – Sarah Mower, renumit critic de modă și jurnalist la revista Vogue, a declarat că propunerea României a dat o nouă dimensiune accesoriilor în cadrul International Fashion Showcase.
Despre colecția de bijuterii „Neotectonics” prezentată sub brandul Oval, Otilia Mihalcea a declarat: „Deși extrovertită în formă și structură, această colecție meditează în tăcere, respingând orice urmă de idealism asupra istoriei. Extras strat cu strat din Muntele Legendar, miezul transplantat în bijuterie pulsează de o energie eliberată după secole de captivitate. Fiind odinioară lege a oricărei bucăți de aur, bronz sau cupru, dialogul intern cu natura este acum imperceptibil. Suprafața a fost erodată și reînchipuită, restructurată și șlefuită până când a devenit abstractă”.
La International Fashion Showcase, secțiune a Săptămânii Modei de la Londra coordonată de British Council și British Fashion Council, participă anul acesta 24 de țări.
Expoziția românească, care a fost pentru întâia oară dedicată exclusiv bijuteriei de autor, a fost inspirată de formele și simbolismul podoabelor dacice și prezentată sub forma unei instalații interactive de bijuterii semnate de designerii Andreia Popescu, Adelina Petcan, Ioana Ardelean și Otilia Mihalcea, alături de proiecții multimedia realizate de Black Horse Mansion.
Purtând titlul „Found.Lost.Found”, expoziția este curatoriată de David Sandu, autor de bijuterie și fondatorul Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană și al Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage”, iar designul este conceput de arhitecta Ioana Ardelean, unul dintre designerii prezentați în expoziție. Proiectul a fost realizat de Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană și Institutul Cultural Român din Londra.
Premiul la această ediție este cel de-al șaselea obținut de proiectele românești la London Fashion Week, organizate în fiecare an începând cu anul 2010 de către Institutul Cultural Român.
Anul trecut, expoziției „Untamed Skin – The Romanian Blouse” i-a fost acordat premiul al II-lea la toate secțiunile competitive (artist, expoziție, proiect curatorial), România fiind țara care a obținut palmaresul cel mai consistent din cadrul „International Fashion Showcase”. În 2014, Lucian Broscățean a primit mențiunea specială a juriului, după ce, cu un an înainte, fusese nominalizat pentru „Emerging Talent Award”.
Otilia Mihalcea a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București și, după o experiență de zece ani în publicitate, ca director artistic, a absolvit și cursurile Școlii de Bijuterie Contemporană „Assamblage”. Anilor de proiecte colaborative le-a urmat decizia de a-și lansa propriul brand, Oval.