La mulți ani, Oana Pellea! Urmărește cel mai emoționant interviu cu actrița care împlinește miercuri 52 de ani
Actrița Oana Pellea, fiica regretatului Amza Pellea, împlinește miercuri 52 de ani.
Oana Pellea s-a născut pe 29 ianuarie 1962 în București și a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1984. Cariera Oanei Pellea este una extrem de fructuoasă, cuprinzând peste 50 de roluri importante în teatru și 20 în filme.
Printre cele mai cunoscute roluri cinematografice ale Oanei Pellea se numără cele din ”Faleze de nisip” (1983), ”Maria Mirabela în Tranzistoria” (1989), ”Cine are dreptate?” (1990), ”Unde la soare e frig” (1991), ”Vulpe-vânător” (1993), ”Camera ascunsă” (2004), ”Children of men” (2006) sau ”Fire and Ice: Cronica Dragonilor” (2008). În plus, Oana Pellea a jucat în serialele ”Păcatele Evei” (2005) și ”Cu un pas înainte” (2007).
În ceea ce privește teatrul, Oana Pellea a jucat mai întâi la Teatrul din Piatra Neamț (1984-1987), apoi la Teatrul Bulandra din București (1987-1999), din 1999 fiind liber profesionistă. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale din teatru se numără cele din ”Trei surori” de Cehov, din ”Iulius Cezar” de Shakespeare, din ”Scaunele” de Eugene Ionesco, din ”Mă tot duc” și din ”Buzunarul cu pâine”.
Oana Pellea a fost distinsă cu Crucea Casei Regale a României, la 25 decembrie 2012, iar Academia Română i-a acordat premiul Aristizza Romanescu pentru întreaga carieră, la 16 decembrie 2010. În plus, Oana Pellea a primit de două ori titlul de cea mai bună actriță româncă, în cadrul galelor UNITER.
În 2009, Oana Pellea a scos cartea ”Jurnal 2003-2009”, care a devenit în scurt timp cea mai bine vândută carte de la editura Humanitas.
Oana Pellea a fost protagonista unuia dintre cele mai emoționante interviuri din seria ”Profesioniștii”, pe care îl puteți urmări mai jos.