Prima pagină » Magazin » La Suceava, preoții, călugării și măicuțele vor avea legitimații. Cum arată acestea

La Suceava, preoții, călugării și măicuțele vor avea legitimații. Cum arată acestea

În Suceava, tot personalul clerical al Bisericii Ortodoxe va avea legitimații care demonstrează calitatea de preot, călugăr sau călugăriță. Forma legitimației pe care o vor purta preoții, călugării și călugărițele din Suceava a fost decisă săptămâna trecută, la ședinta Permanenței Centrului Eparhial Suceava, scrie Yahoo! România.

Legitimațiile vor avea un număr, o fotografie, numele și prenumele preotului/călugărului/călugăriței, parohia, seria cărții de identitate și viza ÎPS Pimen (foto). Legitimația trebuie vizată anual, pe verso. Actele conțin și elemente de siguranță, care le fac greu falsificabile.

Principalul motiv pentru care ASR a recurs la acest model de legitimații pentru personalul clerical și monahal este acela de a preveni apariția falșilor preoți și călugări, care prin ceea ce fac ar aduce atingere imaginii Bisericii.

 

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele