Lady Gaga a renunțat la petrecerea unor premii importante pentru a fi lângă IAPA sa aflată pe MOARTE: Sufletele noastre erau CONTOPITE

Publicat: 15 01. 2019, 01:28

Cântăreața Lady Gaga a părăsit gala premiilor Critics’ Choice, care a avut loc duminică seară, în orașul american Santa Monica, imediat ce a aflat că Arabella, iapa sa preferată, își dădea ultima suflare, informează contactmusic.net.

Artista americană tocmai câștigase premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul interpretat în lungmetrajul „S-a născut o stea/ A Star is Born”, împărțind distincția cu Glenn Close, recompensată pentru interpretarea din „The Wife”. Gaga a câștigat, la aceeași gală, și trofeul pentru cel mai bun cântec, pentru piesa „Shallow”.

„Mă simt onorată și binecuvântată să câștig ambele trofee, și cel pentru cel mai bun cântec și cel pentru cea mai bună actriță, împreună cu Glenn Close, în seara aceasta. Inima îmi bate cu mândrie. Dar mă întristează să spun că, imediat după spectacol, am aflat că draga mea Arabella, îngerul meu, moare”, a scris Lady Gaga pe contul său de pe platforma de micro-blogging Twitter.

”Mă grăbesc acum să îi spun la revedere. Numele ei înseamnă «rugăciune ascultată». A fost un cal minunat. Sufletele noastre erau contopite. Când o durea ceva, simțeam și eu. Nu voi uita niciodată momentele pe care le-am trăit împreună. Lungi plimbări împreună, canioane străbătute în galop, cum îi dădeam fursecuri. Va rămâne pentru totdeauna o parte din mine. Sunt atât de tristă. Dar îmi doresc să se termine durerea ta și porțile raiului să ți se deschidă. Te iubesc. Fată, unde crezi că te duci?”, a scris cântăreața.

Lady Gaga, care a concertat la București în august 2012, a devenit celebră grație unor piese precum „Bad Romance” și „Poker Face”, dar și cu ajutorul unui marketing agresiv și al provocărilor, în special vestimentare.

Artista, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru spectacolele ei adeseori controversate. Gaga a câștigat de-a lungul anilor șase premii Grammy și două Globuri de Aur, pentru rolul din serialul „American Horror Story” și pentru cel mai bun cântec, „Shallow”. Lady Gaga a fost nominalizată în 2016 la Oscaruri, la categoria „cea mai bună coloană sonoră”, cu melodia „Til It Happens To You” din documentarul „The Hunting Ground”.

Foto: Hepta