Prima pagină » Magazin » Laura Georgescu nu pleacă de la CNA: Îmi voi continua activitatea ca președinte. Decizia celor 6 membri, ilegală

Laura Georgescu nu pleacă de la CNA: Îmi voi continua activitatea ca președinte. Decizia celor 6 membri, ilegală

Laura Georgescu nu pleacă de la CNA: Îmi voi continua activitatea ca președinte. Decizia celor 6 membri, ilegală
Laura Georgescu nu pleacă de la CNA: Îmi voi continua activitatea ca președinte. Decizia celor 6 membri, ilegală

 

Șase membri ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au votat, joi, într-o ședință cu ușile închise, o decizie pentru retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcția de președinte al CNA și pentru a transmite Parlamentului o solicitare de revocare a acesteia de la conducerea Consiliului.

Ulterior, Laura Georgescu a declarat, joi, pentru jurnaliștii prezenți la ședința CNA, că decizia luată de cei șase colegi ai săi este categoric ilegală, catalogând acest demers ca fiind „o măsură de pedepsire”.

Laura Georgescu a mai spus că nu a participat la discutarea acestui subiect din cauză că nu a știut despre acesta, întrucât nu a fost anunțat public, pe ordinea de zi de ședinței de joi a CNA (care a fost condusă de Radu Călin Cristea, în calitate de președinte de ședință). Totodată, ea a spus că a avut și un alt motiv pentru care nu a fost prezentă la ședința Consiliului, joi fiind și ziua sa de naștere.

„Nu există nicăieri instituția revocării în Legea 504 din 2002, deci în Legea audiovizualului, cu atât mai puțin condițiile de alegere a președintelui sau a vicepreședintelui (…) Nici măcar subiectul nu a fost anunțat corect și deschis, cu 24 de ore înainte de a se consuma, fiindcă n-aș fi ratat momentul. Din păcate, a trebuit să fac față unor obligații obiective, fiind ziua mea de naștere. N-am știut că pierd, ratez (subiectul, n.r.). Și mai mult ca sigur, știți foarte bine, (decizia, n.r.) vine doar ca o măsură de pedepsire, pentru faptul că m-am adresat Curții de Apel cerând anularea unui act administrativ, în speță Regulamentul de Organizare și Funcționare al CNA, adoptat acum șase luni”, a spus Laura Georgescu.

Întrebată dacă va lua vreo măsură după decizia de joi a celor șase membri ai CNA, Laura Georgescu a spus: „Fiind total ilegal demersul, de ce aș lua vreo măsură? Este o zi identică cu cea de ieri, nu schimbă cu nimic lucrurile”.

De asemenea, întrebată dacă își va continua activitatea în CNA ca și până în prezent, Laura Georgescu a spus: „Eu, personal, da”.

Laura Georgescu a mai spus că va participa în continuare la ședințele publice ale Consiliului. „Dacă știam că este subiectul (care o privea, n.r.), nu-l ratam. Dar nu a fost comunicat pe ordinea de zi. Este foarte adevărat că, la un moment dat, am fost sunată (din sala de ședințe a CNA, n.r.). Dar, din păcate, aveam pe cineva la mine (în biroul său din CNA, n.r.). Am comunicat că vin în 20 de minute (la ședința de joi a CNA, n.r.)”, a mai spus Laura Georgescu.

Pe de altă parte, întrebată dacă se așteaptă ca Parlamentul să dea curs în vreun fel acestei decizii, Laura Georgescu a spus: „Sinceră să fiu, nu văd care ar fi articolele pe care s-ar putea baza așa ceva. Aștept să mă lămuresc”.

Totodată, Laura Georgescu a spus că, încă din februarie 2013 – la două luni după validarea sa de către Parlament, ca urmare a alegerii sale în funcția de președinte al Consiliului, de ceilalți membri ai CNA, cu nouă voturi „pentru” și unul „împotrivă”, pe 28 decembrie 2012 -, i-a fost retrasă pentru prima oară „susținerea” de către unii colegi ai săi din CNA. Ea a precizat că de atunci a tot fost „defăimată”.

„În februarie 2013 mi-au retras prima oară susținerea. Am avut (atunci, n.r.) primul comunicat de presă (dat de unii membri ai CNA, n.r.) despre cât sunt de nepotrivită pentru locul pe care îl ocup. Și de atunci s-a întâmplat asta lunar. Susținere nu am avut din februarie 2013. Dacă numim susținere ce? Defăimare permanentă?”, a mai spus Laura Georgescu.

Șase membri ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au votat, joi, într-o ședință cu ușile închise, o decizie pentru retragerea sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcția de președinte al CNA și pentru a transmite Parlamentului o solicitare de revocare a acesteia de la conducerea Consiliului.

„Astăzi, reunit în cvorum, potrivit regulamentelor în vigoare, CNA a decis cu o majoritate de voturi, șase «pentru» și un vot «împotrivă», prin vot secret, așa cum prevede legea, retragerea sprijinului acordat doamnei președinte Laura Georgescu și, de asemenea, decizia de a trimite Parlamentului o solicitare de revocare a domniei sale din această calitate de președinte al Consiliului Național al Audiovizualului”, a anunțat, joi, Radu Călin Cristea, membru al Consiliului.

La ședința cu ușile închise au participat Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Herjeu (fără drept de vot), Gabriel Tufeanu, Monica Gubernat, Valentin Jucan și Florin Gabrea. La luarea acestei decizii nu au participat Laura Georgescu, președintele CNA, și alți doi membri ai Consiliului, Lorand Turos și Viorel Vasile Buda. Acesta din urmă este în concediu.

Pe de altă parte, Legea audiovizualului nu prevede în mod explicit această procedură privind retragerea sprijinului acordat președintelui Consiliului.

În mod concret, potrivit articolului 14 din Legea audiovizualului, „Consiliul este condus de un președinte, asimilat funcției de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 6 ani”.

Radu Călin Cristea a susținut însă că votul dat joi de majoritatea CNA, în ședință cu ușile închise, este legal.

„Este un vot dacă vreți simetric, în opoziție cu votul formulat în CNA în data de 28 decembrie 2012, când la fel, în aceleași condiții, ședință secretă, vot secret, Consiliul a votat candidatura doamnei Laura Georgescu, a înaintat-o Parlamentului și acesta a dat un vot favorabil. Astăzi procedeul este oarecum invers, noi cei din Consiliu socotim că am încercat să realizăm ceea ce ne permitea mandatul. Urmează firește ca decizia finală, decizia care de fapt contează, să fie aceea a Parlamentului, la o dată care se va stabili ulterior”, a spus Radu Călin Cristea.

Pe de altă parte, Radu Călin Cristea a fost întrebat dacă decizia de joi a CNA a fost luată cu cvorumul legal de minimum șase voturi „pentru” din opt membri ai CNA prezenți, în condițiile în care Radu Herjeu nu are încă drept de vot, din cauza „unor probleme birocratice”, după cum s-a exprimat Cristea. Practic, prin prezența sa, Herjeu a asigurat efectiv doar existența a minimum opt membri ai CNA la ședință.

„Domnia sa (Radu Herjeu, n.r.) a fost prezent și nu a votat. Domnia sa poate să ia parte la orice reuniune, inclusiv la o ședință a CNA, de genul acesta, secretă-nesecretă, dar fără drept de vot”, a spus Radu Călin Cristea.

Întrebat de ce a trebuit să fie luată într-o ședință cu ușile închise această decizie, de retragere a sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcția de președinte al CNA, Radu Călin Cristea a spus: „Pentru că este o prevedere expresă în lege și anume că vicepreședintele și președintele CNA sunt votați de către membrii Consiliului prin ședință secretă, fără public”.

În fapt, Legea audiovizualului prevede explicit, la articolul 14, că doar vicepreședintele CNA este ales „prin vot secret”.

Astfel, articolul 14 din Legea audiovizualului prevede: „(1) Consiliul este condus de un președinte, asimilat funcției de ministru, numit prin votul Parlamentului, dintre membrii Consiliului, la propunerea acestora. Mandatul este de 6 ani. (2) În absența președintelui conducerea Consiliului este asigurată de vicepreședinte. (3) Vicepreședintele este ales prin vot secret de către Consiliu, în prezența a cel puțin 9 membri ai acestuia, pentru un mandat de 6 ani. (4) Dacă funcția de președinte sau vicepreședinte devine vacantă, se procedează la alegerea, în condițiile alin. (1) și (3), a unui președinte, respectiv vicepreședinte”.

De asemenea, articolul 15 din Legea audiovizualului arată că „(2) Ședințele Consiliului sunt publice, cu excepția cazului în care se propune președintele și se alege vicepreședintele, în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) și (3). (3) Votul este totdeauna deschis, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 14 alin. (1) și (3)”.

Pe de altă parte, potrivit articolului 13 din Legea audiovizualului, „(1) Membrii Consiliului pot fi demiși, la propunerea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, în următoarele situații: a) în cazul incapacității de a-și exercita funcția pentru o perioadă mai mare de 6 luni; b) în cazul unei condamnări penale aplicate printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (2) În scopul aplicării prevederilor alin. (1) Consiliul sesizează Parlamentul”.

Întrebat de MEDIAFAX dacă procedura aplicată joi a fost una legală, membrul CNA Gabriel Tufeanu a evitat să dea un răspuns clar. Totuși, acesta a spus: „E clar că nu este clar”.

Pe de altă parte, CNA nu a ales joi și vicepreședintele Consiliului, întrucât Lorand Turos – unicul membru al CNA care își depusese candidatura – a anunțat că își retrage candidatura. Această funcție a devenit vacantă în septembrie 2014, după ce Viorel Vasile Buda și-a dat demisia, invocând motive personale. Ulterior, în luna octombrie 2014, Lorand Turos și-a depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte al CNA.

Lorand Turos a spus însă, joi, că nu este corect ca vicepreședintele CNA să fie ales într-o ședință în care nu sunt toți membrii Consiliului, iar unul dintre membri – Radu Herjeu – nu are încă drept de vot. De asemenea, Lorand Turos a spus că, dacă se continuă această procedură privind alegerea vicepreședintelui, el își retrage candidatura și părăsește sala de ședințe a CNA, ceea ce s-a și întâmplat.

Astfel, CNA nu a mai putut organiza alegeri pentru vicepreședintele Consiliului, întrucât în sala de ședințe au rămas doar opt membri ai Consiliului (inclusiv Radu Herjeu care nu avea drept de vot) din cei nouă necesari, potrivit Legii audiovizualului.

Pe de altă parte, decizia de retragere a sprijinului acordat Laurei Georgescu în funcția de președinte CNA a fost luată de șase membri ai CNA la propunerea Monicăi Gubernat.

Gubernat a invocat în acest sens „conflictul permanent” din interiorul CNA, care a ajuns în instanță.

„Având în vedere conflictul permanent din interiorul instituției, conflict care a ajuns în instanță, conflictele de interese rezultate în urma acestei acțiuni și o să vă dau un singur exemplu, CNA, în calitate de pârât (în instanță, n.r.), trebuie să depună o întâmpinare, acea întâmpinare va suna în felul următor: «CNA, reprezentat legal de doamna Laura Georgescu, dat în judecată de doamna Laura Georgescu»; de asemenea, având în vedere adrese asumate în numele CNA, cu caracter ascuns de recomandare, de care aflăm din păcate din presă; de asemenea, decizii luate de CNA, care nu sunt puse în practică, corespondențe cu diverse instituții ascunse de ochii CNA, nu mai vorbesc de credibilitatea și de imaginea instituției, vă propun spre adoptare o decizie prin care solicităm Parlamentului revocarea din funcția de președinte a doamnei Laura Georgescu”, a spus Monica Gubernat.

Ea a făcut referire la faptul că Laura Georgescu, președintele CNA, a dat în judecată, pe 9 martie, CNA și șase membri ai CNA – Valentin Jucan, Monica Gubernat, Răsvan Popescu, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea și Viorel Vasile Buda -, care, în septembrie 2014, i-au redus atribuțiile la conducerea Consiliului, prin modificarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al instituției.

Aceasta a cerut instanței anularea unui act administrativ al Consiliului Național al Audiovizualului, respectiv a deciziei 530 (Regulamentul de Organizare și Funcționare al CNA) din 16 septembrie 2014, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.

Laura Georgescu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că a dat în judecată 6 membri CNA și a cerut instanței anularea ROF al instituției, din cauză că unele articole din acest document încalcă Legea audiovizualului, precizând că toate eforturile pe care le-a făcut pentru corectarea ROF au rămas fără rezultat.