LAUREN BACALL A MURIT. Lauren Bacall, actrița cu origini românești și verișoara lui Shimon Peres, președinte al Israelului

LAUREN BACALL A MURIT. Lauren Bacall, al cărei nume real a fost Betty Jean Perske, s-a născut în cartierul Bronx din New York, pe 16 septembrie 1924, fiind singurul copil al unor imigranți evrei. A avut o copilărie dificilă, întrucât tatăl ei, William Perske, și-a părăsit familia pe când micuța Lauren avea doar șase ani.

Dar, în ciuda despărțirii părinților, ea a fost mereu în atenția extinsei sale familii evreiești, având un cerc adorat de unchi și mătuși, dar și o bunică, Sophie, ce a emigrat din România, pe când copiii săi erau foarte mici, potrivit vanityfair.com.

Unul dintre unchii viitoarei celebre actrițe a împrumutat-o pe mama acesteia, Natalie (Weinstein) Perske, cu bani pentru a urma cursurile unei școli costisitoare.

LOTO Formula MAGICĂ la Loto 6 din 49. Ce trebuie să faci pentru a câștiga, de fapt

14:18

METEO Capitala, sub avertizare de vânt puternic, cu rafale de 50-55 km/h!/ANM a prelungit codul portocaliu de VISCOL

14:00

Un alt fapt inedit al vieții celebrei actrițe este acela că unul din verii săi a fost Shimon Peres, viitor premier și președinte al Israelului.

Lauren Bacall, actrița care dintr-o tânără sensibilă cu ochi albaștri și o voce profundă a devenit o veritabilă legendă a „Epocii de Aur” de la Hollywood, a murit la vârsta de 89 de ani, din cauza unui accident cerebral.

A început să atragă atenția atunci când a lucrat o vreme ca model, în tinerețe, pe vremea când studia actoria la American Academy of Dramatic Arts din New York.

Desemnată Miss Greenwich Village în 1942, Lauren Bacall a debutat în teatru, într-un spectacol de George S. Kaufman și a apărut apoi pe coperta numărului din martie 1943 al revistei Harper’s Bazaar.

Fotografia ei a fost remarcată de soția lui Howard Hawks, Nancy, care i-a arătat-o renumitului regizor, iar acesta a chemat-o la audiții. În urma acelei întrevederi, Hawks i-a spus că va juca într-un film important, alături de Cary Grant sau Humphrey Bogart.

Lauren Bacall și Humphrey Bogart s-au întâlnit în timpul filmărilor de la pelicula „To Have and Have Not”, o adaptare a unui roman de Ernest Hemingway, iar atracția dintre cei doi actori a fost una instantanee.

Bacall și Bogart – care în acea vreme era căsătorit cu cea de-a treia soție a lui, Mayo Methot – au început o relație în timpul filmărilor și s-au căsătorit în cele din urmă în 1945, în Ohio.

Vocea ei distinctă, profundă, a ajutat-o să apară în multe reclame, iar ulterior, în ultima parte a carierei sale, Lauren Bacall a apărut în multe spoturi publicitare.

După „To Have and Have Not”, următorul ei film a fost „Confidential Agent” (1945), în care a jucat rolul unei tinere britanice. Bacall a considerat acel rol drept o experiență îngrozitoare: „A fost cel mai rău film din istorie, un coșmar, iar eu am fost îngrozitoare. Imediat după ce m-au așezat pe piedestal, am căzut”.

A jucat din nou alături de Bogart în filmele „The Big Sleep”, „Dark Passage” și „Key Largo”.

A apărut în prima ei comedie, „How to Marry a Millionaire”, în 1953, jucând alături de Marilyn Monroe și Betty Grable.
Poate cel mai memorabil film al ei din anii ’50 a fost însă melodrama „Written on the Wind” (1956), în care a jucat cu Rock Hudson.

În anul următor, Bogart a murit de cancer esofagian, lăsând-o singură, la vârsta de 32 de ani, cu cei doi copii ai lor, Stephen și Leslie.

Lauren Bacall a avut apoi o relație cu Frank Sinatra, cu care urma să se căsătorească. La câteva zile după ce a acceptat cererea acestuia în căsătorie, în 1958, The Los Angeles Herald a anunțat căsătoria iminentă a celor două staruri, însă Sinatra a rupt legătura cu Bacall și nu a mai vorbit cu celebra actriță vreme de peste două decenii.

A jucat apoi în „Designing Women” (1957), alături de Gregory Peck, „The Gift of Love” (1958), cu Robert Stack, și în drama „North West Frontier” (1959), cu Kenneth More, înainte de a se muta la New York și de a apărea în mai multe spectacole de teatru pe Broadway.

În 1961 s-a căsătorit cu actorul Jason Robarts, iar relația lor a durat până în 1969. Cei doi au un fiu, actorul Sam Robards.

Lauren Bacall nu a mai făcut niciun film până la „Shock Treatment” (1964). A continuat cu comedia „Sex and the Single Girl” (1964), în care au mai jucat Henry Fonda, Tony Curtis și Natalie Wood.

S-a remarcat apoi în filmele „Harper” (1966), „Murder on the Orient Express” (1974) și „The Shootist” (1976).

În 1981, revenită în teatru, a câștigat premiul Tony pentru rolul din spectacolul „Woman of the Year”.

Recunoscând că în acea perioadă nu primea foarte multe scenarii, a revenit pe marele ecran cu rolul din filmul „Mr. North” (1988) și a jucat în apoi în filmul „Misery” (1990).

A jucat în mai multe filme pentru televiziune, precum „Pret-a-Porter”, de Robert Altman, și „My Fellow Americans” (1996).

În ultimii anii, s-a remarcat în filmul francez „Le Jour et la Nuit” (1997), în „Diamons”, cu Kirk Douglas, și „Presence of Mind”, cu Harvey Keitel – ambele lansate în 1999 -, în miniseria TV „Too Rich: The Secret Life of Doris Duke” (1998), în „Dogville” (2003), alături de Nicole Kidman, și în „The Forger” (2012).

În 2006, Lauren Bacall și-a jucat propriul rol în serialul „Clanul Soprano”.

Lauren Bacall a primit prima ei nominalizare la Oscar pentru rolul secundar în filmul „The Mirror Has Two Faces” (1996), în care a interpretat rolul mamei lui Barbra Streisand. A fost recompensată și cu un Oscar onorific, în 2009, pentru întreaga carieră.

A avut o carieră splendidă și în teatru și a câștigat două premii Tony – în 1970, pentru rolul din „Applause”, rol creat inițial pentru idolul ei, Bette Davis, și în 1981, pentru rolul din „Woman of the Year”, inspirat de Katharine Hepburn, buna ei prietenă, despre care Lauren Bacall spunea că era „contrapartida feminină a lui Bogie” (Humphrey Bogart).

A primit și Cecil B. DeMille Award pentru întreaga carieră, din partea Asociației presei străine de la Hollywood – organizatoarea galei Globurilor de Aur -, în 1992.

A scris două volume de memorii, „By Myself” (1978), recompensat cu National Book Award, și „Now” (1994).