Leonard Miron pleacă din TVR: „M-am săturat să mă justific ce fac în pat”

Publicat: 26 02. 2013, 10:53
Actualizat: 29 07. 2014, 19:57

Realizatorul și prezentatorul TV Leonard Miron a plecat din Televiziunea Română, nemulțumit că a început o anchetă internă împotriva sa. Motivul: la examenul de evaluare a angajaților din TVR, Miron a obținut o notă mult mai mare după contestații (88,50 puncte) decât inițial (61,38 puncte), aceasta fiind cea mai mare creștere din rândul vedetelor.

––––––––––––––––––––––––––

PLUS: „Poți să plângi, Simona, la cât de bine ești plătită!” Simona Gherghe, ATACATĂ dur după ULTIMA GAFĂ pe care a făcut-o

––––––––––––––––––––––––––

Totuși, judecând după declarațiile postate pe blogul său, Leonard Miron pare deranjat și de modul în care colegii îl tratează și îl etichetează pentru orientarea sa sexuală. „De ce plec? Pentru că m-am săturat să mă justific de ceea ce fac în pat în fața unei adunături de falși jurați cu pașapoarte europene, dar mentalitate de gulag. Ei da, și ce dacă iubesc cu aceeași pasiune de mai bine de zece ani același bărbat? Nu pot schimba modelul unei vedete din TVR care-și schimbă soții la fel de des ca și simpatiile politice, nu e genul meu… și nici treaba mea. Fiecare cu ce-i al lui… eu sunt fericit cu ce am”, a scris Leonard Miron pe blog.

„Cred că ar fi cazul să nu uite că ‘poponarul’ vorbește vreo patru limbi străine, că ‘homalăul’ are un masterat, un doctorat și vreo trei diplome prin buzunare, că ‘pidosnicul’ chiar știe să lucreze într-o echipă de televiziune și să facă performanță. Inexplicabil, precum piramidele sau unele cazuri sociale de la evaluare, este faptul că ‘bulangiul’ este bun să fie chemat când nu vrem să cheltuim bani din deviz sau când nimeni nu vrea să încerce marea cu degetul sau când am uitat că trebuie să facă cineva și emisiunea cu pricina. Scuze pentru invectivele folosite, erau doar citate din managerii în viață și în funcție”, a mai scris Leonard Miron.

În final, realizatorul TV scrie că „e o etapă normală, dureroasă, dar obișnuită, nu e un capăt de țară”. „Evident că în Dreptul Muncii nu este nicăieri menționată noțiunea de demisie forțată. Suntem în România, nu în Marea Britanie, mi-ar spune cineva. Și evident că s-ar putea crea un precedent. Mai greu, dar nu imposibil”, conchide Miron.