Licența Antena 3, prelungită cu 9 ani. Dispută Mircea Badea-Narcisa Iorga: „Ați mințit că m-ați scuipat în trafic”
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, în ședința de marți, solicitarea societății Antena 3 S.A. (parte a grupului Media Intact controlat de familia Voiculescu) de prelungire a licenței audiovizuale prin satelit a televiziunii de știri Antena 3, care ar fi urmat să expire pe 24 iunie.
Consiliul a hotărât să prelungească licența Antena 3 cu nouă ani, decizia fiind luată cu nouă voturi „pentru” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu și Radu Călin Cristea), în timp ce Narcisa Iorga și Valentin Jucan au votat împotrivă.
Ședința de marți a CNA – la care a fost prezentă o echipă numeroasă a Antena 3, din care au făcut parte directorul general, Mihai Gâdea, directorul editorial, Adrian Ursu, dar și realizatorii Mircea Badea, Radu Tudor, Alessandra Stoicescu, Carmen Avram și Dana Grecu – a fost una foarte tensionată, presărată cu momente de ironie din partea reprezentanților Antena 3, cu aplauze, dar mai ales cu acuzații reciproce de propagandă politică între Mihai Gâdea și Narcisa Iorga.
Ședința a devenit foarte tensionată în momentul în care Narcisa Iorga a remarcat că este pentru prima dată când în fața Consiliului este prezent Mihai Gâdea, cel puțin de când este ea membru al CNA.
Ea a mai spus că, din toate argumentele prezentate de reprezentanții Antena 3 în ședința de marți a CNA, ea a dedus că pentru aceștia „legea este facultativă”.
„Contează foarte mult audiența, preferințele publicului, dar legea mai puțin. Atunci, de ce ați mai venit astăzi aici?”, a întrebat Narcisa Iorga.
Mihai Gâdea a reacționat imediat, spunând că Narcisa Iorga, care a fost în trecut producător al emisiunii „Sinteza zilei”, ar trebui să răspundă ea mai întâi la o întrebare: „De ce este încă membru al CNA, pentru că domnul Tolontan (jurnalistul Cătălin Tolontan, n.r.) a făcut o dezvăluire că doamna Iorga era în staff-ul de campanie al domnului Băsescu în timp ce era și membru al CNA”.
„Eu nu dau răspunsuri în fața acelora cărora trebuie să răspundă ei pentru incompatibilități și pentru încălcarea flagrantă a legii”, a declarat Mihai Gâdea.
În schimb, Narcisa Iorga i-a spus că afirmația lui Tolontan, potrivit căreia ea ar fi fost în staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu în timp ce era și membru CNA, este „o minciună”. De asemenea, Iorga a spus că și Mircea Badea a spus o astfel de minciună într-o ediție a emisiunii sale „În gura presei” de la Antena 3, potrivit căreia ea ar fi fost scuipată în timp ce se afla cu mașina în trafic.
„Este o minciună, în acea zi eu nu am ieșit din casă”, a spus Iorga.
În schimb, Mircea Badea i-a răspuns: „Eu nu am fost acasă la dumneavoastră, v-am văzut în trafic”.
Pe de altă parte, Narcisa Iorga a făcut referire la o altă afirmație a lui Mircea Badea, dintr-o emisiune realizată după ce Consiliul aplicase o sancțiune televiziunii Antena 3. El a spus la momentul respectiv că le dorește membrilor CNA care au aplicat respectiva amendă să folosească acei bani pentru a cumpăra lumânări.
După această afirmație, Mihai Gâdea a spus că el a crezut că este prezent la ședința CNA, „nu la securitate” și nu la un interogatoriu.
De asemenea, Gâdea a spus că Iorga se comportă ca un „propagandist” al lui Traian Băsescu.
În schimb, Mircea Badea a spus că se află la CNA în calitate de cetățean al României care are toate drepturile conferite de legile în vigoare, iar dreptul la liberă exprimare este unul dintre ele.
La insistențele Narcisei Iorga despre afirmația lui Badea referitoare la lumânări, realizatorul TV a spus că blestemul este o specie folclorică a poporului român.
„Eu l-am studiat și la școală. Putem vedea specia blestemului în litera în care se studiază la școală. Eu, când consider că sunt jefuit fără un temei puternic, mă indignez, iar când mă indignez apelez la resursele mele culturale, care sunt destul de vaste”, a mai spus Badea.
Pe de altă parte, Narcisa Iorga a făcut referire la cele 175 de sancțiuni pe care Antena 3 le-a primit începând din 2005 până în prezent.
Ea a spus că majoritatea acestor sancțiuni au fost aplicate de CNA pentru încălcarea prevederilor din legislația audiovizualului privind dreptul la propria imagine și informarea corectă și pentru folosirea unui limbaj injurios.
„Chiar dacă faceți un titlu de glorie din propaganda pe care o face acest post, legea audiovizualului și codul audiovizualului prevăd altceva”, a mai spus Narcisa Iorga.
În schimb, Mircea Badea a spus că numai cine nu muncește nu greșește.
„Noi muncim mult, greșim puțin raportat la cât muncim, Această statistică (a sancțiunilor, n.r.) este pe nouă ani, nu mi se pare nici pe departe atât de scandaloasă cât să fie invocată obsesiv”, a spus Mircea Badea, precizând că multe dintre aceste sancțiuni au fost contestate de Antena 3, în unele cazuri instanța dând câștig de cauză televiziunii în defavoarea Consiliului.
De asemenea, el a spus că la Antena 3 se face o diferență clară între fapte și opinii și a dat un exemplu de opinie.
„Spre exemplu, eu spun că Traian Băsescu trebuie să facă foarte mulți ani de închisori, aceasta este o opinie”, a spus Mircea Badea.
Pe de altă parte, membrul CNA Christian Mititelu a vorbit despre faptul că Antena 3 nu respectă pluralismul opiniilor, în contextul în care Adrian Ursu, directorul editorial al Antena, și Mihai Gâdea au prezentat planurile editoriale ale televiziunii pentru următorii ani. Ursu și Gâdea au spus că strategia Antena 3 este de a-și diversifica emisiunile.
„În perspectivă sunt alte proiecte editoriale, care vin în întâmpinarea unor nevoi ale publicului”, a spus Adrian Ursu.
În schimb, Christian Mititelu a întrebat dacă diversificarea aceasta înseamnă și o diversificare a invitaților.
„Sau o să fie tot cei cinci-șase oameni care vin de obicei în studio”, a întrebat Mititelu.
Realizatorul de televiziune Radu Tudor a spus în acest context că Antena 3 are un corp editorial care se bazează pe o serie de colaboratori și invitați.
„Nu îi este ușor unui realizator să aducă într-o emisiune importantă de dezbatere politică oameni care să facă față cu brio onorabil. Vom încerca pe viitor să căutăm nume noi, care să aibă opinii interesante și care să se preteze la o astfel de emisiune”, a mai spus Radu Tudor.
La rândul său, Mircea Badea a adăugat că, „uneori, e greu să aduci oameni cu forța” în emisiuni în care aceștia nu doresc să participe.
„În principiu, formula câștigătoare nu se schimbă. Pentru că suntem un post privat și trăim din audiență, publicul dictează până la urmă formula editorială”, a mai spus Badea.
Pe de altă parte, membrul CNA Valentin Jucan i-a întrebat pe reprezentanții Antena 3 cum comentează mai multe rapoarte, precum raportul OSCE din 2012 și raportul MCV, dar semnale transmise de CSM în care s-a făcut referire la abaterile de la legislație ale televiziunii Antena 3.
În acest context, Adrian Ursu a spus: „Știm pe ce filieră au venit aceste rapoarte”. „Au fost făcute cu un anumit scop, într-un moment de încărcătură electorală și nu v-am văzut manifestându-vă în niciun fel îngrijorarea față de modul în care este privită presa din România, pentru că nu era vorba numai despre Antena 3. (…) De asemenea, atunci când personaje politice cereau publicului să nu se mai uite la un post de televiziune, nu v-am văzut luând măsuri”, a mai spus Ursu.
Pe de altă parte, Mircea Badea a spus că, din punctul său de vedere, „unele sensibilități ale CSM sunt totuși exagerate”. „Pentru că, doar prin manifestarea unei opinii a unui cetățean (a realizatorilor Antena 3, n.r.), nu cred că poți aduce atingere justiției”, a spus Badea.