Licitația pentru o cafea cu CEO-ul Apple Tim Cook a fost adjudecată la 610.000 de dolari

Publicat: 15 05. 2013, 15:28
Actualizat: 24 08. 2014, 21:03

Licitația pentru o întâlnire „la o cafea” cu CEO-ul Apple Tim Cook, organizată în scopuri caritabile, a fost adjudecată pentru 610.000 de dolari, după ce a atras 86 de oferte pornind de la 50.000 de dolari, transmite Bloomberg, care citează informații apărute în presă.

Licitația online a fost organizată de site-ul Charitybuzz.com, iar fondurile vor fi donate Centrului pentru Justiție și Drepturile Omului Robert F. Kennedy.

Întâlnirea va dura între 30 de minute și o oră și va avea loc la sediul Apple din Cupertino, California. Transportul și cazarea nu sunt incluse în „preț”, iar câștigătorul poate aduce un invitat.

Reprezentanții Charitybuzz.com au afirmat că vor prezenta ulterior detalii privind oferta câștigătoare, după discuții cu toate părțile implicate.

Anul trecut, miliardarul Warren Buffett a atras în condiții similare o donație de 3,46 milioane de dolari pentru Fundația Glide, determinând mai mulți șefi de companii din SUA, printre care Cook și CEO-ul Starbucks Howard Schultz, să ii urmeze exemplul.

Centrului pentru Justiție și Drepturile Omului Robert F. Kennedy a fost fondat în 1968.