Limba lui Iisus este vorbită și astăzi
Cercetătorii britanici fac eforturi să salveze limba aramaică, o limbă înrudită cu ebraica și araba, pe care o vorbea însuși Mântuitorul Iisus Hristos, scrie RT.com.
Geoffrey Khan, profesor de lingvistică la Universitatea Cambridge, a decis să înceapă „misiunea” de salvare a aramaicii după ce a vorbit cu un evreu din Irak, care cunoștea această limbă. „A fost incredibil de îmbucurător să aud limba aceasta vorbită”, a declarat Khan.
Profesorul a realizat câteva înregistrări cu unii dintre ultimii oameni de pe Pământ care mai cunosc aramaica, din Irak sau Iran. În plus, Khan lucrează și la o bază de date online cu înregistrări și texte în diferite dialecte ale aramaicii.
Aramaica, făcând parte din cadrul limbilor semitice (afro-asiatice), a fost folosită pentru redactarea cărților biblice ale lui Daniel și Ezra, dar și a Talmudului, carte religioasă la evrei.
Aramaica a fost vorbită în Israel, între anii 539 î.e.n și 70 e.n, fiind foarte probabil vorbită și de Iisus.