Limita dintre atracție și violul conjugal. „Unii consideră că este un drept, că celălalt are o îndatorire”

„Putem vorbi de viol atunci când există un „Nu”, chiar și într-o relație conjugală, pentru că mulți dintre noi considerăm că este un drept, că celălalt are o îndatorire, că nu este o opțiune. E important să înțelegem că reacția noastră într-un moment de intensă trăire emoțională, sau felul în care noi știm să spunem ”’Nu””, poate să trimită mesaje mixte persoanei cu care suntem. Vorbim de situațiile în care oamenii ajung să comită o infracțiune, chiar dacă nu au antecedente sau nu corespund unui anumit profil. De multe ori suntem încurajati să nu credem în ”’Nu-urile”” spuse cu zâmbetul pe buze, nu știm să facem diferența între râsul nevrotic, de descarcare nervoasă, să nu știm să citim nonverbalul sau nu vrem să citim, pentru că presiunea hormonală își spune cuvântul și ne face să considerăm că trebuie să mergem până la capăt. Mulți dintre noi avem sentimentul că e o investiție, adică dacă ți-am zâmbit și te-am scos la masă, ți-am oferit câteva ”’momente plăcute””, eu trebuie să îmi primesc răsplata. Toate aceste lucuri ne pot determina, într-o fracțiune de secundă, să desconsiderăm refuzul partenerei sau partenerului, pentru că și bărbații pot fi violați”, precizează psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.

Dacă cei doi se cunosc sau un istoric comun, există tendința de a considera că există o consimțire într-o situație de acest gen. „Ceea ce poate crea lumină este expertiza psihologică, care poate reda disconfortul afectiv creat persoanei respective, pentru că, într-o situație de viol fără violență, apare cuvântul meu împotriva cuvântului celuilalt. Dacă am avea o educație sexuală am ști care sunt limitele, până unde putem merge, când putem să spunem ”Nu”. Sunt situații în care femeia nu spune ”’Nu””, dar îl țipă în interior, nu participă la actul sexual, partenerul crede că este vorba de lipsa experienței, dar mai târziu poate să aibă surpriza de a se vedea acuzat. ”Nu” poți să spui când  ai ajuns în dormitor, când ai ajuns în pat, când ești goală până la brâu sau în pielea goală sau în timpul penetrării, pentru că este un drept, nu o obligație. S-a mers foarte mult pe ideea că barbatul resimte puternic nevoia de a se descarca sexual, în raport cu femeia, care are datoria de a merge pâna la capăt. Ambii parteneri au aceleași drepturi în egală măsură și fiecare poate să spună „Nu”.

Persoanele care au trecut prin astfel de experiențe resimt puternic acea senzație de înstrăinare față de propriul corp și nu pot să spună prea multe despre ce s-a întamplat. „Blocajul acesta emoțional este generat de trăirile pe care persoana le are, poate fi un mijloc de apărare, de adaptare la situația de șoc prin care a trecut. Când vorbești cu victimele unui viol, poți vedea că redau lucrurile ca și cum li s-au întâmplat unei alte persoane, fără nici celui mai mic travaliu emoțional, mecanic, voluntar, rece, extrem de rațional. Câteodată ți se pare că nu sunt autentice, că ceva nu este în regulă, dar aceasta este modalitatea prin care se adaptează la cele întâmplate. Ulterior pot să apară probleme la nivelul imaginii, să se confrunte cu o stimă scăzută de sine, dar asta ține și de reacția celor din jur, pentru că apar acele voci care o acuză, care o provoacă, iar asta se poate să vina din partea unor persoane apropiate, soți, parteneri care nu pot trece printr-o astfel de experiență, chiar dacă, independent, nu o consideră responsabilă, dar au o problemă cu integritatea persoanei care a fost amenințată. Persoana agresată trebuie să treacă peste sentimentul de neajutorare, lipsei de răspuns, lipsei de reacții, vinovației, peste întrebarea repetată: ”De ce mie?” și retrăirea evenimentului. Sunt persoane care ulterior au o problemă atât cu propria sexualitate, cât și cu dorința sexuală, cu asumarea acestei nevoi, o problemă de intimitate, care are treabă fie cu atitudinea față de alți bărbați, fie cu atitudinea față de sex, de procreere. Pot să dai peste persoane care se tem să nu rămână însărcinate și să facă o fată căreia să i se întâmple același lucru și din nevoia de a proteja ajung la avort. Sunt traume care pot scăpa ochiului vigilent al justiției, care se bazează doar pe pedepsirea agresorului, pentru că, în general, suntem deficitari când vine vorba de sprijinirea victimei”, mai spune psihoterapeutul pentru Gândul.