Prima pagină » Magazin » Lipsa somnului face creierul să se „mănânce” singur

Lipsa somnului face creierul să se „mănânce” singur

Lipsa somnului face creierul să se „mănânce
Lipsa somnului își poate pune amprenta asupra întregului nostru organism, dar mai ales asupra creierului. Acum, un nou studiu relevă că privarea cronică de somn poate face creierul să se mănânce.

În general, somnul este crucial pentru buna funcționare a creierului. În timp ce dormim, produsele toxice din ziua respectivă sunt eliminate. O parte din această muncă este făcută de celule microgliale, care au ca sarcină ingerarea reziduurilor din sistemul nervos. De asemenea, astrocitele îndeplinesc o serie de funcții și îndatoriri, dintre care unul include tăierea sinapselor inutile pentru a ajuta la reîncărcarea creierului.

Pentru studiul publicat în Journal of Neuroscience, echipa a testat patru grupe de șoareci. Primii au fost lăsați să doarmă atât timp cât au dorit, cei din a doua grupă au fost treziți periodic, cei din grupa trei au stat treji timp de 8 ore, iar cei din a patra grupă nu au dormit cinci zile la rând.

La șoarecii odihniți, astrocitele au fost active în proporție de 6%, în timp ce la grupul care a dormit opt ore activitatea  astrocitelor  a fost de 8%, iar grupul  celor care au dormit cinci zile la rând a fost de 13,5%. În esență, acest sistem duce o luptă în creierul lipsit de somn.

„Arătăm pentru prima dată că porțiuni de sinapse sunt consumate literalmente de astrocite din cauza lipsei somnului”, a declarat Michele Bellesi, de la Universitatea Politehnică din Marche. Totuși, echipa nu a specificat dacă această activitate este dăunătoare sau utilă în timpul unei pierderi severe de somn.

„Lipsa somnului activează celulele microglia și promovează activitatea lor de fagocitare [de digestie de deșeuri], aparent fără semne evidente de neuroinflamație, ceea ce sugerează că întreruperea somnului poate provoca celulele microgliale și, probabil, predispune creierul unui alt atac”,  adaugă cercetătorii.

Cel mai complex organ din toate, creierul creează un labirint complicat de pasaje. Este un proiect fără sfârșit, unele structuri bologice se construiesc, iar altele se sfărâmă. În viitor se va afla dacă activitatea astrocitelor și activarea celulelor microgliale protejează sau împiedică creierul să își facă rolul în momentele de suferință. În orice caz, dormiți mai mult!