Lista afecțiunilor des întâlnite în perioada verii. Cum pot fi ele prevenite
Arsurile solare, insolația, fotosensibilitatea, alergiile și arsuri ale retinei sunt afecțiuni care apar în urma expunerii neadecvate la soare. Medicii spun că incidența afecțiunilor enumerate mai sus crește în perioada sezonului estival. Cu toate acestea, experții spun că soarele aduce și beneficii organismului, acesta fiind cea mai bună resursă de vitamina D, nutrient responsabil cu buna dispoziție, dar și cu sănătatea oaselor.
Pentru a preveni apariția bolilor mai sus menționate și pentru a beneficia de efectele pozitive ale soarelui specialiștii recomandă, în primul rând, evitarea expunerii la soare la ore nepotrivite. Astfel, în intervalul 11 și 16 nu faceți plajă, deoarece în acest interval orar razele ultraviolete sunt extrem de periculoase și pot dăuna organismului.
De asemenea, folosirea unei creme cu factor de protecție este extrem de importantă. Soarele este principalul vinovat al apatiției cancerului de piele, boală care afectează un număr tot mai mare de persoane. Statisticile de specialitate ale Organizației Mondiale a Sănătății arată că acest tip de cancer ucide anual peste 60.000 de persoane.
Astfel, folosirea unei creme cu factor de protecție previne apariția cancerului de piele. Dermatologii precizează că, însă, crema de plajă trebuie adaptată în funcție de tipul de piele pe care îl avem. Persoanele care se înroșesc repede trebuie să opteze pentru un factor de protecție cu 50 +. Cu cât tenul este mai închis, cu atât trebuie să scadă factorul de protecție. Specialiștii recomandă evitarea expunerii la soare fără niciun pic de protecție.
Pentru că atunci când ne ducem la plajă intrăm și în apă, dermatologii recomandă o cremă rezistentă, al cărei efect să nu dispară odată cu scăldatul. De asemenea, crema trebuie folosită din abundență, pentru a oferi pielii protecție maximă.
Mai mult, inclusiv produsele de înfrumusețare pe care le folosim în perioada verii trebuie să conțină factor de protecție. Astfel, atunci când cumpărați o cremă de zi pentru față în această perioadă a anului optați pentru cele care au cel mult 30 factor de protecție. Același lucru faceți și în cazul fondului de ten, dar și al cosmeticelor destinate înfrumusețării sau îngrijirii buzelor.
Insolația este și ea extrem de frecventă în perioadele caniculare. Această afecțiune apare chiar și în cazul în care evitați expunerea directă la soare. Zilnic zeci de români ajung la camera de gardă cu stări de greață, dureri de cap și frisoane, simptome ale insolației. Această afecțiune este provocată inclusiv de hidratarea neadecvată în această perioadă. Nutriționiștii recomandă ca în perioadele caniculare să bem cel puțin doi litri de apă și să evităm pe cât posibil băuturile carbogazoase și alcoolul, inclusiv berea, deoarece acestea din urmă deshidratează.
Alergiile sunt des întâlnite în rândul persoanelor care au o sensibilitate la expunerea la soare. În cazul acestora, pacienți medicii recomandă să nu facă plajă mai ales dacă nu folosesc cremă cu factor de protecție. În cazul persoanelor care sunt alergice la soare, se recomandă crema cu factor de protecție 50+.
Fotosensibilitatea apare în urma expunerii la soare în perioada urmării unui tratament. Medicii spun că există unele medicamente care pot duce la apariția unor reacții adverse în cazul expunerii la soare. Doxiciclina, Tetraciclina, Ofloxacina, Ciprofloxacina, Pefloxacina, Norfloxacina, Lomefloxacina, Acidul Nalidixic și Griseofulvina sunt medicamente care au reacții adverse în cazul expunerii la soare. Aceste medicamente sunt administrate pentru tratamentul unor infecții, avand proprietăți antibacteriene. Printre simptomele manifestate în cazul apariției fotosensibilității se numără înroșirea pielii, iritația, veziculele și edemul.
Arsurile la nivelul retinei sunt și ele frecvente în sezonul estival. Ele apar din cauza utilizării ochelarilor de soare de proastă calitate sau a nefolosirii lor deloc. pecialiștii spun că ochelarii de soare au filtre de intensități diferite, asemănătoare factorului de protecție UV, întâlnit în cazul produselor de protecție solară. Pentru ochelari există patru intensități, notate de la 1 la 4. Prima este recomandă pentru interior, cea de-a doua intensitate este una medie, a treia este recomandată pentru plajă sau zona montană, iar ultima intensitate poate fi folosită doar de populația care locuiește la o altitudine mult mai ridicată decât cea la care este situată România.
Medicii oftalmologi atrag atenția că o pereche de ochelari cumpărată din talcioc sau de la tarabă, de proastă calitate, afectează vederea, odată cu înaintarea în vârstă. Dar pentru că bugetele sunt din ce în ce mai mici, prof. dr. Monica Pop spune că orice tip de ochelari de soare este bine de purtat decât deloc. „Aceștia oferă protecție mai mică, dar sunt mai buni decât nimic. Pentru pacienții care au deja probleme cu vederea le recomand să nu renunțe la ochelarii de vedere. Aceștia pot fi tratați cu diferite nuanțe, transformându-se astfel în ochelari de soare adaptați nevoilor lor”, spune prof. dr. Pop.
Persoanele care au ochii deschiși la culoare trebuie să acode mai multă atenție razelor ultraviolete, deoarece sunt mai sensibile. Astfel, riscul apariției problemelor de vedere este destul de mare.