Lista onorariile actorilor și agenților de la Hollywood a fost DEZVĂLUITĂ

Lista onorariile actorilor și agenților de la Hollywood a fost DEZVĂLUITĂ
Publicat: 06/10/2014, 17:34

În ciuda faptului că sume considerabile sunt încasate în continuare de superstaruri precum Robert Downey Jr. (75 de milioane de dolari în ultimul an, cu ajutorul clauzei potrivit căreia actorul a primit 7 cenți la fiecare dolar pentru încasările filmului „Iron Man 3”, dar și al celor 12 milioane de dolari primite din reclamele pentru compania HTC) și Sandra Bullock (clauză de 15 procente din încasările filmului „Gravity” și onorariu de 10 milioane de dolari pentru rolul din comedia „The Heat”), cei mai mulți dintre artiștii hollywoodieni resimt acut o scădere a onorariilor obținute, mai ales cei din afara categoriei de top.

„Dacă ești un star, ești foarte bine plătit”, spune un agent de top, „însă onorariile pentru actorii de nivel mediu au fost reduse”. Leonardo DiCaprio a încasat 25 de milioane de dolari (inclusiv bonusuri) pentru rolul din „Lupul de pe Wall Street”, în timp ce colegul său de distribuție Jonah Hill a primit doar 60.000 de dolari. Pentru prestația sa, Jonah Hill a fost nominalizat la Oscarul pentru rol secundar.

Decizia marilor studiouri de a reduce drastic onorariile actorilor a făcut ca o serie de vedete „de nivel mediu” să fie plătite cu „mărunțiș”, într-o manieră care nu putea fi imaginată în glorioșii ani 1990 (studiourile Marvel i-au oferit lui Mickey Rourke un onorariu de 250.000 de dolari pentru a juca alături de Robert Downey Jr. în „Iron Man 2”). Starurile de nivel mediu câștigă însă mult mai bine decât actorii de rând. Potrivit statisticilor oficiale oferite de Sindicatul actorilor american (SAG), venitul mediu al membrilor acestei organizații este de 52.000 de dolari pe an, în condițiile în care majoritatea actorilor fără pretenții câștigă mai puțin de 1.000 de dolari pe lună.

La fel ca toată lumea de la Hollywood, agențiile de talente și-au strâns cureaua. „Cea mai mare grijă a noastră obișnuia să fie aceasta: «Voi primi un bonus de 100.000 de dolari sau un bonus de 200.000 de dolari?». Lucrurile s-au schimbat între timp”, își amintește un agent veteran. Aceste bonusuri încă sunt acordate, însă ele impun semnarea unui contract cu un actor de top (sau cu cinci). Agenția CAA plătește în general mai bine decât WME, UTA, Gersh, ICM și Paradigm, însă salariile sunt tot mai mult condiționate de numele actorilor aduși în companie de fiecare agent. Agenții debutanți primesc de obicei 50.000 – 65.000 de dolari pe an, iar agenții cu experiență câștigă aproximativ 200.000 de dolari pe an. Partenerii din agențiile de impresariat câștigă 400.000 – 700.000 de dolari, iar membrii din consiliile de administrație – precum Bryan Lourd de la CAA și Patrick Whitesell și Ari Emanuel de la WME – pot să câștige circa 10 milioane de dolari pe an. În mod excepțional, bonusurile bazate pe câștigurile clienților pot să-i transforme pe agenții de nivel mediu în angajați care câștigă 1 milion de dolari pe an. Pe scurt, agenții de top primesc salarii de top. Tracey Jacobs de la UTA câștigă până la 9 milioane de dolari pe an – ea îl reprezintă pe Johnny Depp.

Asistenții agenților sunt plătiți cu 10-13 dolari pe oră. În cele mai multe dintre agenții, asistenții își încep cariera sortând scrisori și speră să devină într-o bună zi agenți de top. La CAA, Richard Lovett are cinci asistenți, iar Kevin Huvane are patru.

Animalele-actori primesc între 5.000 și 108.000 de dolari pe an. Maimuța Crystal a câștigat 108.000 de dolari în 2012 pentru a apărea în 9 episoade ale programului „Animal Practice” difuzat de NBC. Această sumă depășește de peste două ori veniturile anuale ale unui actor mediu, care câștigă 52.000 de dolari pe an, potrivit SAG-AFTRA. Însă cele mai multe animale „lucrează” pentru sume mici. Onorariul zilnic pentru un câine și o pisică de la Hollywood este de 400 de dolari, cele mai multe dintre aceste animale câștigând între 5.000 și 10.000 de dolari pe an.

Regizorii primesc între 250.000 de dolari și 20 milioane de dolari pentru un film. „Clasa de mijloc nu mai există”, spunea un director executiv de la unul din marile studiouri hollywoodiene, vorbind despre actualul peisaj financiar în care lucrează regizorii de film. „Ori plătești pentru un maestru modern, ori plătești mult mai puțin, Zilele în care plăteai 3 milioane sau 4 milioane, când știai că îți făceai doar datoria, nu mai există”, a mai spus acesta.

Onorariile pentru acești „maeștri moderni” variază între 7 milioane și 10 milioane de dolari, pentru regizori precum Paul Greengrass și Ridley Scott, mai ales dacă se anticipează că filmul va avea succes. Se spune că regizorul Christopher Nolan a primit 20 de milioane de dolari, echivalentul a 20% din încasările prevăzute pentru thrillerul SF „Interstellar”.

La polul opus se află regizorii emergenți, care primesc între 250.000 și 500.000 de dolari pentru primul lor film regizat pentru un studio hollywoodian major. Există însă și excepții. Se spune că un regizor european a primit de curând 1 milion de dolari pentru prima sa superproducție turnată la Hollywood.

Directorii de imagine, care sunt, probabil, în număr de 10 sau 15 în întreaga industrie hollywoodiană, pot primi 25.000-30.000 de dolari pe săptămână dacă lucrează la un film care trebuie turnat în 12 săptămâni. Cercul select al directorilor de imagine de top îi include pe nominalizatul de 11 ori la Oscar Roger Deakins, câștigătorul de Oscar pentru „Gravity” Emmanuel Lubezki și unul dintre colaboratorii frecvenți ai lui Martin Scorsese, Robert Richardson. De la un film cu buget mare – peste 80 milioane de dolari, un director de imagine cu experiență se așteaptă să câștige între 10.000 și 20.000 de dolari pe săptămână. Pentru un film independent, produs cu buget mic, directorii de imagine primesc între 2.000 și 5.000 de dolari pe săptămână. În domeniul producției de televiziune, ei sunt plătiți cu 5.000-8.000 de dolari pe săptămână.

Revista The Hollywood Reporter a dezvăluit și onorariile altor categorii profesionale de la Hollywood, precum regizorii de televiziune (25.000-42.000 dolari pentru un episod), avocații din industria de divertisment (2 milioane-6 milioane de dolari, cu excepția lui Skip Brittenham, care câștigă 10 milioane de dolari pe an), actorii care fac figurație (148 de dolari pe zi), prezentatorii emisiunilor-concurs TV (1 milion-10 milioane dolari pe an), prezentatorii talk show-urilor nocturne (3 milioane -30 milioane de dolari pe an), managerii (bonusuri de 250.000 – 300.000 de dolari), directorii posturilor TV (2 milioane – 3 milioane de dolari pe an), vedete porno (120 milioane-200 milioane de dolari pe an – bărbații, deși câștigă mai puțin, au tendința de a avea cariere mai îndelungate), directorii de studiouri (5 milioane – 15 milioane de dolari), producătorii (250.000 – 2 milioane de dolari, există și alți procători care câștigă peste 2 milioane de dolari, precum Jerry Bruckheimer, Scott Rudin, Brian Grazer și Neal H. Moritz), agenții de presă (27.000-400.000 dolari), cascadorii (50.000-1 milion de dolari), actorii care își împrumută vocea în reclame (3.000-1 milion de dolari), staruri de televiziune (150.000-1 milion de dolari pe episod), bucătari-vedetă (75.000-200.000 dolari pe episod), producătorii unor emisiuni TV (30.000-100.000 de dolari pe episod), vedete de reality show (până la 200.000 de dolari pe episod), scenariști de film (100.000-1 milion de dolari pe scenariu), scenariști de televiziune (3.000-6.000 de dolari pe săptămână).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?