LIVING CORAL, culoarea anului 2019! O nuanță OPTIMISTĂ, în contrast cu ULTRA VIOLET care a dominat 2018
Coraiul cu irizații aurii – Living Coral – a fost desemnată culoarea anului 2019, anunță reprezentanții companiei americane Pantone, pe contul de Instagram.
Începând din 2000, compania Pantone, specializată în producția de lacuri și vopsele, dezvăluie în fiecare an nuanța sau culoarea care va fi preferată în următoarele 12 luni în industriile modei, obiectelor decorative și produselor cosmetice.
Culoarea anului 2019 a fost desemnată nuanța corai cu irizații aurii (Pantone 16-456).
„Simbolizează nevoia noastră înnăscută de optimism și fericire,” se precizează pe contul Pantone de pe Instagram, „o nuanță care animă și este plină de viață, cu irizații aurii care energizează și atenuează ușor”.
Culoarea aleasă pentru 2019 contrastează puternic cu Ultra Violet, nuanța anului care tocmai se încheie, întunecată și mohorâtă.
Alegerea culorii anului nu este aleatorie. Compania Pantone studiază influența pe care culorile o au pe plan mondial, inclusiv utilizările lor în industria cinematografică și cea de divertisment, în colecțiile de artă de pe Glob sau în destinațiile de vacanță în vogă.
Importanța unei culori poate să provină și din anumite criterii tehnologice, din disponibilitatea noilor texturi și a efectelor pe care o culoare le are asupra lor.