Loreen va concerta la Zilele Clujului. Cât vor cheltui autoritățile pentru a o aduce pe câștigătoare concursului Eurovision în 2012
Artista care a câștigat concursul Eurovision în 2012, Loreen, va susține un concert în cadrul Zilelor municipiului Cluj-Napoca, manifestare care se va desfășura de vineri și până în 31 mai și al cărei buget este de aproximativ 140.000 de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că Zilele orașului vor include spectacole, concerte și o serie de evenimente culturale care se vor desfășura în zona centrală.
Sâmbătă, pe scena amplasată în Piața Unirii va concerta câștigătorul concursului Eurovision de anul trecut, Loreen, care va cânta 50 de minute, iar pentru aducerea acesteia autoritățile plătesc 37.000 de euro, a spus Boc.
De asemenea, la Zilele orașului vor susține concerte și artiști și trupe românești, precum Voltaj, Grimus, Mircea Baniciu și Sore și vor avea loc și spectacole folclorice și de dansuri, expoziții culinare, piese de teatru în aer liber, concurs Treasure Hunt și competiții sportive.
Bugetul evenimentului este de aproximativ 140.000 de euro, din care 20.000 de euro provin din bugetul local, iar restul din sponsorizări.
Zilele municipiului Cluj-Napoca încep vineri, urmând să se încheie în 31 mai.