Lovitură sub centură pentru cei care au cont pe Tinder. Conturile lor, puse la dispoziția autorităților / Poliția internetului, pe urmele utilizatorilor serviciului de dating
Autoritatea Roskomnadzor a inclus, luni, Tinder într-o listă a „furnizorilor de informații”.
Serviciul de dating va fi obligat să stocheze conținutul personal al utilizatorilor timp de șase luni și să furnizeze datele personale și parolele către autoritățile ruse, informează rt.com.
Roskomnadzor a anunțat măsura printr-un meme „reciclat” intitulat „Cum le-am întâlnit pe fete”, pe contul de Twitter. „Oh internetul – Bună, dragă! În viața reală – Bună, eu sunt Vitiușa (diminutivul de la Victor)”.
Unii au acuzat autoritățile ruse că „au furat” meme-ul cu pricina și acuză Roskomnadzor de „furt intelectual”.
Alții spun că autoritatea vrea să aibă o „bază de date cu penisuri”.