Prima pagină » Magazin » Lucrare a lui Constantin Brâncuși, vândută cu 9 milioane de dolari

Lucrare a lui Constantin Brâncuși, vândută cu 9 milioane de dolari

Lucrare a lui Constantin Brâncuși, vândută cu 9 milioane de dolari
Una din primele versiuni ale lucrării "Muza adormită", de Constantin Brâncuși, s­a vândut cu suma de 9,125 milioane de dolari, joi seară, la New York, într­o săptămână marcată de vânzări record în lumea artei, și va rămâne în continuare într-o colecție privată americană.

„Lucrările lui Brâncuși sunt foarte rare, este greu să le întâlnești la licitații sau pe piața de artă în general și suntem foarte mândri că am reușit să includem o asemenea operă în vânzarea din această seară”, a declarat Andreas Rumbler, cel care a condus licitația, citat de corespondentul MEDIAFAX de la New York.

Ofertele pentru lucrarea lui Brâncuși au pornit de la 6 milioane de dolari și au ajuns la peste 8 milioane de dolari (9,125 milioane dolari, incluzând comisionul casei de licitații), cumpărătorul fiind proprietara unei firme de consultanță în domeniul artei private, Kim Heirston, prezentă în sală.

„Pentru mine, sculptura începe și se termină cu Brâncuși… Sunt absolut emoționată că mi s-­a oferit oportunitatea să licitez pentru o asemenea lucrare deosebită, care a fost expusă pentru prima dată la Armory Show în 1913”, a declarat cumpărătoarea lucrării, pentru MEDIAFAX. Ea a adăugat că lucrarea este pentru un client important al său. „Îmi doresc tare mult să vizitez România și bineînțeles să văd Coloana Infinitului, poate chiar în vara aceasta”, a mai spus Kim Heirston.

Denumită generic „La Muse endormie I”, lucrarea modelată în lut, înfățișând un cap de femeie cu ochii închiși, așezat pe partea dreaptă, a fost concepută de artistul român în primii ani ai perioadei sale de artist independent la Paris, având-o ca model pe baroneasa Renée­ Irana Frachon.

„La Muse endormie I” a fost una dintre cele cinci lucrări selectate și aduse la New York de organizatorii Armory Show în 1913.

După expoziție a fost achiziționată de Mary Harriman Rumsey, care avea sa devină un client fidel și sponsor al artistului român de­-a lungul anilor.

Lucrarea este considerată importantă pentru evoluția lui Brâncuși, prin forma ovoidă și trăsăturile stilizate care devin evidente pentru prima dată și care vor marca viitoarele sale opere.

Însuși Brâncuși a apreciat importanța lucrării, sugerând în 1933 că ar trebui să intre în colecția unui muzeu.

În anii care au urmat expunerii lucrării sale peste ocean, Brâncuși a mai realizat câteva versiuni ale „Muzei adormite”, două în lut, cinci în bronz și una în alabastru.

Însă capul de lut prezentat la Armory Show a continuat să rămână în proprietate privată americană, fiind revândut în mai multe ocazii, până în această săptămână, când a fost oferit de casa Christie”s la New York în cadrul licitației de artă impresionistă și modernă de primăvară.

Cea mai scumpă lucrare vândută în licitație a fost tabloul „Composition No. III, with Red, Blue, Yellow and Black”, de Piet Modrian, un artist olandez de la începutul secolului trecut, vândut cu suma de 66,8 milioane de dolari, cu mult peste estimarea inițială de 15,­25 milioane de dolari.

Seara de artă impresionistă a realizat 202,6 milioane de dolari, peste estimări, și s­-a situat pe același trend ascendent al recordurilor în vânzările de artă înregistrate în această săptămână la New York. În alte două vânzări de artă modernă, postbelică și contemporană, care au avut loc luni și miercuri, s-­au obținut peste 1,3 miliarde de dolari, iar în a doua licitație de artă contemporană și postbelică programată vineri se estimează vânzări de cel puțin 100 de milioane de dolari, ceea ce va înseamna o săptămână record în istoria vânzărilor de artă pentru casa Christie”s, care vor totaliza peste 1,6 miliarde de dolari.

Recomandarea video

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers