Luminița Gheorghiu și Marian Râlea, două nume consacrate ale scenei românești formează pentru prima dată un cuplu, în „Sunt o babă comunistă”, film care va avea premiera pe marile ecrane vineri.
„Este teribil de bine când ai lânga tine actori foarte buni. Munca e deja făcută, în mare măsură. Este extraordinar ca pe teatru, pe film să ai parteneri foarte buni, care parcă îți întind un pod peste un drum plin de obstacol”, declară actrița Luminița Gheorghiu despre importanța unei distribuții reușite.
Marian Râlea, soțul ei din film, o completează în afirmație, adăugând: „Ne-am simțit cu toții bine și am putut să creăm împreună cu celelalte roluri din film – actori, tineri excepționali, pe care îi cunosc din teatru și-mi dau jos pălăria în fața lor, sau actori mari precum doamna Vali Seciu, doamna Coca Bloos, domnul Mircea Andreescu, care ne-au ajutat și au creat fiecare câte un personaj remarcabil. Din gânduri puține, din cuvinte puține au reușit, față de noi care aveam posibilitatea să și greșim între timp și să recuperăm performanța, dânșii chiar au fost absolut fantastici în tot ce au făcut”.
Filmul regizat de Stere Gulea are o distribuție excepțională, alături de Luminița Gheorghiu și Marian Râlea jucând Ana Ularu, Collin Blair, Anca Sigartău, Valeria Seciu, Tania Popa, Coca Bloos, Mircea Andreescu, Mihai Gruia Sandu și Alexandru Potocean.
Viața liniștită de provincie a soților Emilia și Țucu este dată peste cap atunci când fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situație complicată și în același timp amuzantă. Părinții fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, așa că sunt dispuși la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.
De asemenea, din 16 august, editura Polirom a lansat în librăriile din toată țara bestsellerul semnat de Dan Lungu „Sunt o babă comunistă!”, în ediție limitată. Romanul care a inspirat acțiunea comediei regizate de Stere Gulea este una dintre cele mai traduse cărți românești de după 1989, ediția în limba franceză fiind dublu nominalizată la premiile europene Jean Monnet în 2008.
O producție MediaPro Pictures, filmul „Sunt o babă comunistă” va fi lansat de MediaPro Distribution, vineri, în cinematografele Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Café Cinema Patria (București), Cinema Europa (București), Modern (Craiova), Orizont Café Cinema (Călărași), Unirea (Botoșani), Cinema Capitol (Onești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cortina (Oradea), Cine Grand (Botoșani), Palace (Oradea).
Diana Parvulescu, [email protected]