Lungmetrajul „Steve Jobs”, de Danny Boyle, va închide London Film Festival, în luna octombrie
Aceasta este pentru a treia oară când un lungmetraj al regizorului britanic încheie acest festival, după „Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire”, premiat în 2008, și „127 de ore/ 127 Hours”, în 2010.
Filmul despre viața fondatorului companiei Apple, care a murit la vârsta de 56 de ani, în octombrie 2011, este bazat pe biografia scrisă de Walter Isaacson, iar scenariul îi aparține lui Aaron Sorkin.
Pelicula, care urmărește 14 ani din viața lui Jobs, concentrându-se pe trei momente cheie – lansarea computerului Machintosh, în 1984, a „cubului” NeXT, în 1988, și a iMac, în 1998 -, va fi lansată în Statele Unite ale Americii pe 3 octombrie, la New York Film Festival, urmând să ajungă pe marile ecrane americane pe data de 10 a aceleiași luni.
„Dacă Londra este leagănul revoluției industriale, atunci San Francisco este Betleemul celei digitale”, a declarat Danny Boyle într-un comunicat. „Ne-am simțit bine în timpul filmărilor din Silicon Valley și sper ca londonezii să aprecieze această privire din spatele creării lumii moderne”, a adăugat regizorul.
Despre acest film, directorul festivalului, Clare Stewart, spune că este unul „plin de suflet și îndrăzneț”, iar rolul realizat de Michael Fassbender este cel al unui pionier al erei digitale complex și charismatic.
Danny Boyle, în vârstă de 59 de ani, este creatorul unor pelicule precum „Trainspotting – Din viață scapă cine poate” (1996), „O viață mai puțin obișnuită/ A Life Less Ordinary” (1997) și „Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire” (2008), care s-au bucurat de un imens succes, cel din urmă fiind recompensat cu opt premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film și pentru cel mai bun regizor. Un alt film al său foarte apreciat de public și de criticii de specialitate este drama „127 de ore”, în care rolul principal a fost interpretat de James Franco.
Selecția celei de-a 59-a ediții a London Film Festival, care se desfășoară în perioada 7 – 18 octombrie, va fi anunțată pe 1 septembrie.