„Mă doare stomacul de nervi!”. Cât adevăr ascunde această expresie

Publicat: 05 03. 2016, 21:07
Actualizat: 01 10. 2018, 18:06

Medicul nutriționist Mihaela Bilic crede că probleme cu care ne luptăm își pot pune amprenta asupra întregului nostru organism. „Nu gastrita doare, ci stresul. Din ce în ce mai multe persoane se plâng de tulburări digestive și caută cu îngrijorare și speranță diete și recomandări nutritțonale care să le scape de durere. De la gastrită, balonare, reflux esofagian și colon iritabil, toate simptomele digestive au o componență psiho-emotională, reflectă o somatizare a stresului. „Mă doare stomacul de nervi” e o expresie bazată pe realitate, a nu putea face față presiunii, grijilor și problemelor. Inflamația mucoaselor și contracția musculaturii netede a tractului digestiv (mușchi ce nu pot fi controlați cu voință) duce la spasme, durere, disconfort. Și pentru asta nu e de vină mâncarea, nu cautați factori alimentari cauzatori, răul vine de la stres”, scrie medicul nutriționist Mihaela Bilic pe pagina sa de socializare. 

Persoanele interiorizate, care se consumă și se implică mult, cărora le pasă de toți și de toate, perfecționiștii, exigenții și cei dornici de control, au cu șanse mari să facă gastrită. „Când te enervezi te doare, când ceva nu este cum trebuie simți o gheară în stomac, când ai griji, probleme sau necazuri ți se pune un nod în gât sau o greutate în capul pieptului. În această situație nu de un regim alimentar ai nevoie, ci de o conștientizare și o diminuare a stresului. 
Se vor găsi mulți care să vă recomande diete fără grăsimi, fără condimente, fără crudități, vă vor spune să renunțați la carne, lactate și ciocolată, vă vor da combinații insipide și fierturi neapetisante. Sfatul meu e să vă întrebați dacă nu există o problemă reală în viața voastră, o nemulțumire, o insatisfacție, o frustrare. Pentru că răul din burtă e legat de răul din suflet. Și rareori se tratează cu supă de legume și orez fiert”, mai spune Mihaela Bilic.