Mădălina Ghenea și Gerard Butler, fotografiați din nou împreună
Actorul scoțian Gerard Butler, care a confirmat la jumătatea lunii iunie zvonurile potrivit cărora s-a despărțit de Mădălina Ghenea, a fost fotografiat din nou în compania fotomodelului român, luni seară, la Roma, informează huffingtonpost.com.
Actorul scoțian și Mădălina Ghenea au fost fotografiați de paparazzi italieni în timp ce se plimbau prin Roma, ținându-se de mână.
Cei doi, care păreau foarte relaxați și fericiți, au vizitat cu acea ocazie mai multe monumente și situri istorice din capitala Italiei.
La jumătatea lunii iunie, Gerard Butler a confirmat într-un interviu faptul că este din nou un bărbat singur, întrucât s-a despărțit de fotomodelul român Mădălina Ghenea, după o relație care a durat puțin peste un an.
Întrebat de jurnaliștii de la site-ul german Filmreporter.de dacă este implicat în prezent într-o relație, starul scoțian a spus: „Nu în acest moment. Însă la un moment dat chiar vreau să îmi întemeiez o familie”.
Mădălina Ghenea și Gerard Butler și-au început relația în mai 2012, după ce fotomodelul român, în vârstă de 25 de ani, s-ar fi despărțit, potrivit presei internaționale, de starul hollywoodian Leonardo DiCaprio. Ghenea și Butler nu au mai fost văzuți împreună din luna aprilie a acestui an, determinându-i pe jurnaliștii specializați în știri mondene să afirme că relația lor s-ar fi încheiat.
Mădălina Ghenea declarase anterior că se simte pregătită să își întemeieze o familie cu Gerard Butler, despre care a spus că a fost „prima iubire adevărată” din viața ei.
„Sunt pregătită să am copii chiar acum. Mi-am dorit întotdeauna să am o familie, cu mulți copii și animale de companie. Gerard este un bărbat minunat, care știe să facă absolut tot și sper că nu se va schimba niciodată”, a declarat Mădălina Ghenea.
Înainte de relația cu Mădălina Ghenea, Gerard Butler, în vârstă de 43 de ani, a avut relații cu câteva actrițe importante de la Hollywood, precum Jennifer Aniston, Jessica Biel, Reese Witherspoon și Cameron Diaz.
Mădălina Ghenea s-a născut în 1987, la Slatina. Cariera ei în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, ea a participat la concursul „Ballando con le stele”, difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.
Mădălina Ghenea a debutat ca actriță, în 2011, în comedia italiană „I Soliti Idioti”, în regia lui Enrico Lando.
De asemenea, în 2012, Mădălina Ghenea a filmat pentru pelicula „Dom Hemingway”, în regia lui Richard Shepard, un lungmetraj care va fi lansat pe marile ecrane în toamna anului 2013.
Pe de altă parte, Mădălina Ghenea a primit premiul Sorriso diverso Roma 2012, pentru rolul interpretat în filmul „Razzabastarda” de Alessandro Gassman, distincția fiind acordată de o asociație culturală în contextul ediției de anul trecut a Festivalului Internațional de Film de la Roma.