Madonna, acuzată că a folosit o falsă mașină de poliție pentru a scăpa de aglomerație, la Londra. Ce riscă acum cântăreața
Potrivit publicației britanice, fanii spun că au văzut-o pe vedetă părăsind, miercuri, arena O2 din Londra, după concertul pe care l-a susținut acolo în cadrul turneului „Rebel Heart”, într-o mașină neagră pe bordul căreia se aflau semnalizatoare cu lumini roșii și albastre.
Unii dintre aceștia au declarat că crezut că este vorba despre o mașină de poliție nemarcată și că aceasta s-a strecurat printre coloanele de autovehicule cu sirena pornită.
Starul, în vârstă de 57 de ani, a sosit la arenă pe o motocicletă, pentru a scăpa de traficul aglomerat din vestul Londrei. La 20 de minute după încheierea show-ului, artista a părăsit zona într-o mașină Jaguar de culoare neagră, flancată de alte două automobile.
Conform legii, instalarea de lumini suplimentare pe vehicule și folosirea acestora poate atrage o pedeapsă de 6 luni de închisoare.
„Nu se mișca nimic și am văzut o mașină care părea a fi a poliției. Claxona și toată lumea a lăsat-o să treacă. Unii șoferi erau chiar deranjați de asta. În mașină, am văzut-o pe Madonna”, a declarat unul dintre fani.
Polițiștii au spus că vor investiga dacă a fost comisă o infracțiune. „Dacă a fost comisă o infracțiune, șoferul este vinovat, nu pasagerii”, a spus un reprezentant al Scotland Yard.
Purtătorul de cuvânt al Madonnei a refuzat să facă vreun comentariu.
Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită și „Queen of Pop (regina muzicii pop)”, Madonna este și cel mai bine vândută cântăreață din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
În august 2009, Madonna a concertat la București, în cadrul turneului „Sticky and Sweet”.