MADONNA. Regina Pop – de la SEX la SEXagenară
Multe dintre scandalurile de care a fost legat numele ei par în prezent secvențe dintr-un film de epocă, dar, în anii ’80, biserica încă mai putea să amenințe cu excomunicarea atunci când motivele religioase dintr-un videoclip erau percepute ca ireverențioase. Era vorba despre videoclipul „Like a Prayer”, din 1989, iar compania Pepsi, care își făcuse un clip cu piesa cântăreței, a retras materialul video imediat ce a izbucnit controversa.
În 1998, după un recital în timpul galei MTV Video Music Awards, credincioși hinduși s-au arătat nemulțumiți de folosirea simbolurilor care reprezintă castitatea, puritatea și devotamentul față de Dumnezeu. Nici autoritățile laice nu s-au dovedit mai înțelegătoare, în 1991, Madonna a fost la un pas să fie arestată în Canada, după ce a simulat masturbarea într-un concert organizat în Toronto.
Chiar și în 2009, când a cântat la București, presa a notat faptul că publicul din România a reacționat cu huiduieli atunci când interpreta a spus pe scenă „am auzit la știri că țiganii din Europa de Est sunt discriminați. Asta n-ar trebui să se întâmple, și ei sunt oameni ca și noi”.
Vedeta s-a mutat în Portugalia în 2017, prin aceasta încercând să susțină eforturile fiului său în vârstă de 12 ani, David Banda, care a fost acceptat la academia de fotbal a clubului Benfica Lisabona. Cântăreața locuiește în Portugalia împreună cu patru dintre cei șase copii ai săi. Rocco, fiul său în vârstă de 17 ani, a rămas la Londra cu tatăl său, regizorul Guy Ritchie. Fiica sa cea mare, Lourdes, în vârstă de 21 de ani, locuiește în Statele Unite ale Americii, unde plănuiește să aibă o carieră ca dansatoare. Șase frați au fost și în copilăria cântăreței, aceasta purtând cele două nume ale mamei sale, Madonna Louise.
Din momentul în care a renunțat la studii pentru a urma o carieră de dans la New York și până când a lansat primul album – „Everybody„, din 1982 – au trecut patru ani, în care Madonna a făcut backing vocals, a cântat la tobă și la chitară în diferite trupe și a devenit una dintre referințele muzicale obligatorii pentru cluburile acelor vremuri.
Statutul său de „fashion icon” a dominat anii ’80, imaginea sa din acel moment datorându-se stilistei Maripol, responsabilă și pentru stilul consacrat de nume ca Grace Jones, Debbie Harry și Cher.
Din acel moment, fiecare apariție a Madonnei a rămas legată de o schimbare de imagine. A publicat „SEX„, o carte de fotografii erotice, a cântat despre sarcina la adolescente („Papa Don’t Preach”), a fost primul artist care a lansat un single video (după ce MTV a refuzat să mai difuzeze videoclipul pentru „Justify My Love”), de fiecare dată reușind să aibă vânzări record.
Nu același succes l-a avut atunci când a fost vorba despre cinematografie, cu toate că a jucat în nu mai puțin de 21 de filme și chiar dacă apariția ei în adaptarea pentru marele ecran a musicalului „Evita” i-a adus un Glob de Aur.
Potrivit publicațiilor de specialitate, Madonna – care, în martie 2008, a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame – rămâne și în 2018 cea mai bogată femeie din industria muzicală americană, cu o avere estimată la 590 de milioane de dolari (Forbes). În Cartea Recordurilor, succesul său financiar este depășit numai de The Beatles, Elvis Presley și Michael Jackson.
Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită și „Queen of Pop (Regina muzicii pop)”, Madonna este și cea mai bine vândută cântăreață din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume în întreaga lume.
Foto: Hepta