Magnatul american Harold Hamm i-a oferit fostei soții aproape 1 miliard de dolari la partaj. Răspunsul femeii a surprins pe toată lumea

Publicat: 07 01. 2015, 19:21
Actualizat: 05 09. 2019, 10:43

Despărțirea magnatului american Harold Hamm de soția sa, Sue Ann Arnall, ar putea intra in istorie drept al doilea cel mai scump divorț din SUA. Asta pentru că recent femeia a refuzat un cec în valoare de nu mai puțin de 974,8 milioane de dolari, subliniind că suma este „nepotrivită” și „incorectă” în condițiile în care averea soțului ei ajunge la circa 18 miliarde de dolari.

Așadar, Sue Ann continuă acum în fața instanței „lupta” pentru prestațiile compensatorii cuvenite în urma divorțului, relatează dailymail.co.uk.

FOTO: Daily Mail

Pe de altă parte, Hamm i-a plătit deja soției peste 20 de milioane de dolari în timpul procedurilor pentru divorț. Mai mult, Sue Ann a devenit proprietara parcului de distracții Oak Ridge Ranch din Carmel, California, pe care cuplul l-a cumpărat în anul 2011 cu 14,7 milioane de dolari. Tot în posesia femeii au intrat și alte două proprietăți din Oklahoma, mai scrie sursa citată.

Cu toate acestea, Sue Ann susține că partajul realizat până în momentul de față a fost subevaluat.

„6% nu este o proporție corectă din ceea ce cuplul a acumulat de-a lungul mariajului, iar ea (Sue Ann, n. red) are încredere că o împărțire mai echitabilă a averii adunate în timpul căsătoriei se va realiza cu ajutorul ultimului apel făcut în fașa instanței”, a precizat avocatul femeii.

Harold Hamm a fondat Continental Resources în anul 1967. Tot atunci a cunoscut-o și pe Sue Ann Arnall, care la vremea respectivă avea o funcție executivă în cadrul companiei.

Cei doi s-au căsătorit în anul 1988, fără a semna însă un contract prenupțial. Femeia a cerut divorțul în anul 2012, deși Harold susține că se separase deja de ea încă din 2005.

Cuplul are împreună două fiice.