Într-un comunicat emis de organizatori se arată că lui Tales Soares i s-a făcut rău pe podium, unde avea loc o prezentare a casei de modă Ocksa.
Tânărului brazilian i s-a acordat primul ajutor pe podium, după care a fost transportat la spital, unde a fost pronunțat decesul.
Organizatorii nu au oferit detalii despre cauza decesului.
Publicația Daily Folha de S. Paulo a scris că Soares s-a împiedicat de un șiret de la încălțămintea pe care o purta și a căzut. Potrivit publicației, persoane din public au crezut că momentul face parte din prezentare.
Tales Soares, care făcea parte dintre manechinele agenției de modelling Base MGT, avea 26 de ani.