Mărculescu, atac la adresa lui Bănică jr.: Colegul și neprietenul meu nu l-a iubit nici pe tatăl său care e la grămadă pe o cruce cu alții din familie

Publicat: 16 10. 2019, 17:17

Costin Mărculescu l-a atacat pe Ștefan Bănică jr., criticându-l pentru postarea legată de moartea Tamarei Buciuceanu Botez, dar și pentru faptul că Ștefan Bănică senior nu a fost înmormântat la Bellu, ci „la grămadă” cu alți membri ai familiei:  

„Asta a postat colegul și neprietenul meu ȘTEFAN BĂNICĂ jr. Tanti TAMA despre dispariția marei actrițe TAMARA BUCIUCEANU. EL care nu a iubit-o niciodată și care nu l-a iubit nici pe tatăl său marele actor ȘTEFAN BĂNICĂ senior care nu este la Bellu și care e la grămadă pe o cruce cu alții din familie la cimitirul Reînvierea……”, a scris Constantin Mărculescu pe facebook.

Anterior, Costin Mărculescu a postat pe Facebook o imagine din filmul „Liceenii”, în care apărea alături de regretata actriță:

„Astăzi a plecat dintre noi .nu am cuvinte…….Eu cu celebra actriță TAMARA BUCIUCEANU BOTEZ în fabulosul film LICEENII în 1986. Tovarășa profesoară dați–mi broaștele înapoi….. Atăt…..Dumnezeu să o odihnească în pace” , a transmis Mărculescu  

 

Ștefan Bănică junior a transmis, marți seară, un mesaj de condoleanțe la moartea Tamarei Buciuceanu Botez, precizând că actrița „a plecat spre mai bine și nu a luat nimic cu ea”.

„A murit Tamara. Noi ii spuneam tanti Tama. A plecat spre mai bine și nu a luat nimic cu ea. In schimb, ne-a lăsat multe personaje nemuritoare in teatru, televiziune sau in film. Ele nu mor. Ele rămân pentru generații întregi, sa le descreteasca fruntile, sa le cultive. Asta înseamnă până la urma un ARTIST cu A mare! Asta a fost Doamna Tamara Buciuceanu! Mulțumesc pentru tot ce am învățat și m-ai învățat lucrând cu tine. Drum lin, tanti Tama!”, a scris Ștefan Bănică Jr.

Tamara Buciuceanu Botez a murit marți, la Spitalul Elias din Capitală, au precizat reprezentanții unității spitalicești. Actrița a fost internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii octombrie, iar, în ultimele zile, starea sa de sănătate se agravase.

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, și a frecventat cursurile Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, între anii 1948 și 1951. În cel de-al patrulea an de studii, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu, și a absolvit în anul 1952.

În anul 1962, s-a căsătorit cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996.

Tamara Buciuceanu rămâne una dintre legendele teatrului de comedie și a jucat în peste 25 de filme, printre care se numără „Titanic vals”, din 1964, „Anecdota”, lansat în 1972, „Domnișoara Nastasia”, din 1976, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, din 1979, „Alo, aterizează străbunica!…”, din 1981, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Declarație de dragoste”, lansat în 1985, „Cuibul de viespi”, din 1986, „Nunta mută”, lansat în 2008.

Totodată, a interpretat roluri pe scenele marilor teatre din Capitală, precum Odeon, Bulandra, Național și Comedie. Printre piesele în care a interpretat roluri emblematice se numără „Dimineață pierdută”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Doctor fără voie”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” și „Cumetrele”.

Mai mult decât atât, Tamara Buciuceanu i-a dat glas personajului Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

Cariera din teatru a fost dublată de cea din televiziune, Tamara Buciuceanu realizând apariții memorabile, incluse în programele de divertisment. Totodată, a apărut în două episoade din serialul „Toate pânzele sus”, regizat de Mircea Mureșan și lansat în luna martie a anului 1977.

Recompensată cu peste 20 de premii de interpretare, actriței i-a fost decernat premiul „Aristizza Romanescu” pentru întreaga creație teatrală și cinematografică, la gala Academiei Române pe anul 2011, precum și distincția Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în anul 2014. În 2008, artista a fost omagiată și la Transilvania International Film Festival (TIFF) de la Cluj-Napoca, iar, în 2014, a primit însemnele Ordinului Coroana României în grad de Ofițer din partea Casei regale. În 2011, actrița a primit o stea pe Walk of Fame – Aleea celebrităților din București.

În 2013, a fost lansat volumul „Tamara Buciuceanu. O viață închinată scenei”, de Bogdana Darie. Riguros documentată și realizată pe baza a numeroase interviuri cu Tamara Buciuceanu-Botez, precum și cu prieteni și colegi de scenă ai artistei, cartea prezintă viața și evoluția profesională a uneia dintre cele mari actrițe a teatrului, operetei și cinematografiei românești.