Prima pagină » Magazin » „Marea mahmureală 3”, lider în box office-ul românesc de weekend, încă de la premieră – TRAILER

„Marea mahmureală 3”, lider în box office-ul românesc de weekend, încă de la premieră – TRAILER

Filmul "Marea mahmureală 3" a fost lider în box office-ul românesc de weekend, încă de la premieră, cu încasări de 1.269.651 de lei și 69.026 de spectatori, informează Asociația Film România.

Filmul „Marea mahmureală 3” a fost lider în box office-ul românesc de weekend, încă de la premieră, cu încasări de 1.269.651 de lei și 69.026 de spectatori, informează Asociația Film România.

Ghinioniștii Phil (Bradley Cooper), Stu (Ed Helms) și Alan (Zach Galifianakis) au din nou probleme. Finalul trilogiei nu mai păstrează „rețeta” primelor două părți, cei trei eroi ținându-se departe de nunți și dezlănțuite petreceri ale burlacilor. Ei vor ajunge în Mexic, iar printre aventurile lor se numără o dementă colaborare cu dezlănțuitul Leslie Chow.

Pe locul al doilea în box office-ul românesc s-a situat „Furios și iute 6”, cu încasări de 686.915 lei și 37.805 de spectatori. Filmul este regizat de Justin Lin și îi are în distribuție pe Dwayne Johnson, Vin Diesel, Paul Walker și Michelle Rodriguez.

 

 

Pe poziția a treia se plasează „Marele Gatsby”, care a avut încasări de 292.364 de lei și 13.006 spectatori. Lungmetrajul, o nouă ecranizare a romanului scris de F. Scott Fitzgerald, a fost proiectat în premieră mondială în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes, pe 15 mai. Nick Carraway (Toby Maguire) este atras de lumea misterioasă și plină de bogății a vecinului său, Jay Gatsby (Leonardo DiCaprio), pe care o consideră fascinantă și extravagantă. Curând, însă, Nick se trezește prins în universul lui Gatsby, unde nebunia, obsesia și tragedia pândesc la tot pasul. Cadrele spectaculoase, costumele senzaționale și atmosfera romantică a anilor 1920 sunt susținute cu realism de efectele 3D ale filmului și de interpretările excepționale ale lui Leonardo DiCaprio, Toby Maguire, Carey Mulligan, Isla Fisher și ale altor actori extrem de talentați. Filmul este adus pe marile ecrane românești de MediaPro Distribution.

Pe locul al patrulea se găsește filmul de animație „Aventuri din Zambezia”, care, în prima săptămână în cinematografele românești, a avut încasări de 236.545 de lei și 13.279 de spectatori. La marginea unei maiestuoase cascade, în inima Africii, se află uimitorul oraș al păsărilor Zambezia, condus de înțeleptul și viteazul Sekhuru. Kai, un tânăr șoim naiv, dar exuberant, își părăsește postul de observație împotriva dorințelor tatălui său pentru a se înrola în trupele de apărare „Uragane”, antrenate cu măiestrie de Ajax să străbată cerul în apărarea Zambeziei.

Pe poziția a cincea s-a clasat „Star Trek în întuneric 3D/ Star Trek Into Darkness”, cu încasări de 100.027 de lei și 4.509 spectatori. Noul film din universul cult „Star Trek”, produs și regizat de J.J. Abrams, cu Chris Pine în rolul Căpitanului Kirk și Zachary Quinto în cel al celebrului Spock, a obținut încasări de 70,6 milioane de dolari în primul weekend de proiecții la nivel internațional. În timp ce se întoarce acasă, echipajul de pe Enterprise trebuie să facă față unor forțe „teroriste” implacabile din sânul propriei organizații, determinându-l pe Căpitanul Kirk să lanseze o vânătoare de capete, pentru a-l neutraliza pe acela care reprezintă el însuși o armă de distrugere în masă.

În total, în weekend, cinematografele românești au avut încasări de 2.859.959 de lei și 153.263 de spectatori.

Autor