Marele regret al lui Mihail Kalașnikov: „Dacă arma mea a răpit viața unor oameni, înseamnă că eu sunt responsabil de moartea lor?”
Inventatorul celebrei arme de asalt AK-47, Mihail Kalașnikov, și-a exprimat regretul privind consecințele invenției sale, într-o scrisoare trimisă patriarhului Kiril al Rusiei cu jumătate de an înainte de deces, scrie cotidianul Izvestia, relatează AFP.
„Durerea mea este de nesuportat (…): dacă arma mea a răpit viața unor oameni, înseamnă că eu, Mihail Kalașnikov, fiu de țăran, creștin ortodox, sunt responsabil de moartea acestor oameni, chiar dacă erau dușmani?”, se întreba Kalașnikov în scrisoarea datată 7 aprilie și citată de cotidianul Izvestia.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhului, Aleksandr Volkov, a confirmat că Mihail Kalașnikov i-a trimis o scrisoare liderului Bisericii ortotodoxe ruse în care și-a exprimat preocuparea privind consecințele folosirii armei sale. „Patriarhul i-a răspuns într-o scrisoare privată”, a adăugat el, fără alte comentarii suplimentare.
Arma de asalt Kalașnikov, inventată în 1947, a fost produsă, potrivit unor estimări, în 100 de milioane de exemplare în lume.
Arma a devenit simbolul luptei pentru independență și se află pe numeroase drapele, printre care cel al Mozambicului, sau al mișcării șiite libaneze Hezbollah.