Mihai Mărgineanu s-a apucat de lecții de pilotaj. Artistul, care poate fi urmărit la Pro Tv, în serialul „Las Fierbinți”, este elev al Școlii de Pilotaj de la Tuzla. Artistul recunoaște că e extrem de bucuros că și-a găsit timp pentru această pasiune. „În ciuda aparențelor și a etatei înaintate, sunt elev. Învăț în bancă, am teme pentru acasă, fac practică și atelier. Sunt pe finalul Școlii de Pilotaj Avioane de la Tuzla pentru obținerea licenței de zbor CPL (nr. Comercial Pilot Licence). Ce mi-a venit? Nu mi-a venit nimic, pur și simplu mi-am lăsat liberă o pasiune și-o dorință ancestrală”, spune Mărgineanu.
Mai mult, pe 24 august, artistul se pregătește să participe la un miting aviatic la care va încerca să își convingă instructorii și publicul că are succes nu doar cu muzica, ci și cu aviația. „Vă aștept pe 24 august la Tuzla, unde oraganizez un miting aviatic. Va puteți da cu avionul, o să vă arunc cu parașuta și o sa vi-i prezint pe cei mai buni piloți de acrobație pe care-i are Romania – și chiar Europa”, garantează artistul.
Mărgineanu spune că și-a împărțit vara între concerte prin țară, vacanță, dar și filmări pentru cel de-al doilea sezon din serialul de comedie „Las Fierbinți”, difuzat de postul de televiziune din Pache. „Am conceput mult pentru ‘Las Fierbinți”, am vrut să tranform muzica mea în personaj. Probabil că o să am decența ca într-un viitor apropiat să strâng tot materialul într-un singur loc și să-l public, pentru că mie-mi place tare mult. Mă mănâncă puțin să dau din casă și să vă dezvălui câteva secrete din sezonul asta. Ce pot să vă spun, fără să fiu înjurat de producători, este că veți vedea actori mari în ‚Las Fierbinți”, că veți avea parte de râs sănătos pe umor sănătos și că forma finală a episoadelor este surpriza chiar și pentru noi aștia de am jucat în ele. Este, după părerea mea, cel mai bun serial pe care îl poate vedea publicul vorbitor de limba româna”, a încheiat Mihai Mărgineanu.