Mariah Carey, criticată dur: „Se pare că nu se mai satură de banii dictatorilor”
Cântăreața americană ar fi fost plătită cu peste un milion de dolari pentru un concert de două ore, în cadrul unei gale pentru Crucea Roșie din Angola, sponsorizată de compania de telefonie mobilă Unitel, la care a participat și președintele angolez, considerat un dictator de către comunitatea internațională.
Fiica președintelui, Isabel Dos Santos, deține compania Unitel, aceasta fiind de altfel și președinta Crucii Roșii din Angola.
„Sunt fericită să mă aflu în această sală și sunt onorată să împart acest spectacol cu președintele Angolei”, ar fi afirmat Mariah Carey la deschiderea evenimentului.
Cu toate acestea, spectacolul susținut de artistă, care în urmă cu cinci ani, a participat la un concert de Anul Nou pentru familia fostului lider libian Muammar al-Gaddafi, a atras atenția președintelui Fundației pentru drepturile omului Thor Halvorssen. Acesta afirmă că Mariah Carey ar fi trebuit să se informeze cu privire la acuzațiile de corupție și de abuzuri împotriva drepturilor omului ale președintelui angolez înainte să accepte oferta de participa la gală.
„Mariah Carey se pare că nu se mai satură de banii dictatorilor (…) peste un milion de dolari de data aceasta. Cu cinci ani în urmă, a cântat pentru familia dictatorului libian Muammar al-Gaddafi. Acum, a trecut de la recitaluri private la manifestări publice de sprijin și credibilitate pentru unul dintre cei mai corupți tirani, care încalcă drepturile omului, din Africa. Este spectacolul trist al unui artist internațional cumpărat de un stat polițienesc nemilos pentru a distra și legitima cleptocrația tată – fiică, ce a strâns miliarde prin metode îndoielnice, în timp ce majoritatea angolezilor trăiesc cu mai puțin de doi dolari pe zi”, a declarat Thor Halvorssen.
După scandalul provocat acum cinci ani, după recitalul susținut pentru familia liderului libian, Mariah Carey și-a cerut scuze, deși nu este singura – Jennifer Lopez, Beyonce și Usher susținând, la rândul lor, spectacole pentru personalități politice controversate.
Mariah Carey, câștigătoare a cinci premii Grammy, a cunoscut succesul în anii ’90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreață în Statele Unite ale Americii în anii ’90, iar albumele ei s-au vândut în peste 200 de milioane de copii. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când a rupt legătura cu casa de discuri Columbia Records.
Artista, considerată una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, a revenit pe scena muzicii pop în 2005, cu albumul „The Emancipation of Mimi”, care a avut un imens succes. Albumul ei „E=MC2”, lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite și i-a oferit artistei americane șansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, datorită piesei „Touch My Body”. Cu această piesă, Mariah Carey l-a egalat pe Elvis Presley și a urcat pe a doua poziție în clasamentul artiștilor cu cele mai multe piese devenite No.1 în Billboard Hot 100, în ultimele decade. Prima poziție a acestui clasament este ocupată de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite No.1.