Mariah Carey va cânta pentru un cuplu de îndrăgostiți, de Sfântul Valentin, în scopuri caritabile
Cântăreața Mariah Carey va susține un concert romantic pentru un cuplu de îndrăgostiți, de Sfântul Valentin (14 februarie 2014), iar întâlnirea cu vedeta americană va fi scoasă la licitație, pe platforma Prizeo, cu scopul de a strânge fonduri pentru un spital de copii din Memphis.
Potrivit contactmusic.com, artista americană, în vârstă de 42 de ani, care a fost criticată recent pentru că a cântat pentru dictatorul angolez Jose Eduardo dos Santos de la care a primit un onorariu de 1 milion de dolari, va scoate la licitație un concert privat, pe care îl va susține în reședința ei din New York. Concertul va fi difuzat pe platforma Prizeo pentru a strânge fonduri pentru St. Jude Children’s Research Hospital din orașul Memphis (statul Tennessee).
Mariah Carey a publicat, totodată, o scrisoare pe această platformă online caritabilă.
„Știți cu toții că aceasta este perioada mea preferată din întregul an și am decis să ofer lumii ceva înapoi și să strâng bani pentru incredibila echipă de medici de la St. Jude Children’s Research Hospital – este o cauză foarte apropiată sufletului meu de mamă”, a spus cântăreața.
„În schimbul unei mici donații, veți participa la o loterie și veți avea șansa de a câștiga o călătorie la New York (vă voi aduce cu avionul, pe cheltuiala mea, oriunde ați fi în lume) și de a vizita locuința mea, unde voi susține, pentru câștigător și pentru persoana pe care acesta o iubește un concert privat chiar de Sfântul Valentin”, a adăugat Mariah Carey.
Totodată, artista americană a dezvăluit faptul că în acest an va petrece un Crăciun liniștit în familie, alături de soțul ei, Nick Cannon, și de gemenii în vârstă de doi ani ai cuplului -Moroccan și Monroe -, în stațiunea montană Aspen din statul Colorado.
Mariah Carey, câștigătoare a cinci premii Grammy, a cunoscut succesul în anii ’90, prin lansarea unui album care îi poartă numele. Potrivit revistei Billboard, Mariah a fost cea mai de succes cântăreață în Statele Unite ale Americii în anii ’90, iar albumele ei s-au vândut în peste 200 de milioane de copii. Popularitatea sa a intrat în declin începând cu anii 2000, când a rupt legătura cu casa de discuri Columbia Records.
Artista, considerată una dintre cele mai bune voci ale tuturor timpurilor, a revenit pe scena muzicii pop în 2005, cu albumul „The Emancipation of Mimi”, care a avut un imens succes. Albumul ei „E=MC2”, lansat în aprilie 2008, s-a vândut în peste 1,3 milioane de copii doar în Statele Unite și i-a oferit artistei americane șansa de a avea cel de-al 18-lea single No.1 în Billboard Hot 100, datorită piesei „Touch My Body”. Cu această piesă, Mariah Carey l-a egalat pe Elvis Presley și a urcat pe a doua poziție în clasamentul artiștilor cu cele mai multe piese devenite No.1 în Billboard Hot 100, în ultimele decade. Prima poziție a acestui clasament este ocupată de trupa The Beatles, care a avut 20 de piese devenite No.1.