MARIAN BAȘA, pictor: Oamenilor le este GREU să fie mulțumiți. Când vin eu fără mâini, îi mai trezesc

Marian Bașa a povestit cum și-a descoperit și cultivat talentul și cum a fost drumul de la clasele primare din Galati pâna la Universitatea Nțională de Arte din București : „Frumusețea pentru mine nu este doar corpul. Eu am înțeles de foarte mult timp ce înseamnă corpul și ce înseamnă sufletul. Nu știu dacă la mine a fost prima oară talentul sau multă muncă, mult exercițiu… când eram mic plângeam și desenam! „

Despre proiectele umanitare în care este implicat Marian Bașa a spus: „.. în Barcelona lucrez cu câțiva copii care din diferite accidente au rămas fără mâini și …îi învăț cum să-și controleze fiecare deget în parte de la picioare….Am ținut conferințe motivaționale și am înțeles că oamenilor le este foarte greu să fie mulțumiți cu ce au. Și atunci când vin eu și nu am mâini și le dau două palme cu piciorul, eh, pe unii îi mai trezesc.”

Redăm integral interviul acordat agenției MEDIAFAX și Gândul.info de Marian Bașa.

Reporter: În ce stă puterea ta ca om și ca artist?

Marian Bașa: Puterea mea ca om și ca artist stă în tot ce mă înconjoară. După cum ați văzut că am început pe facebook să fac acea „listă neagră” a oamenilor care m-au ajutat de când eram mic, eu îmi dau seama că toți pașii pe care i-am făcut se datorează în mare parte oamenilor care au stat în spatele meu pentru ca eu să pot să reușesc. Sunt conștient că, fiind copil, nu aveam cum să mă gândesc la multe lucruri și alți oameni a trebuit să ia decizii pentru mine ca eu să progresez și să fiu motivat să merg mai departe. Dar acum, pentru că sunt matur, înțeleg foarte bine tot ce au făcut, pas cu pas, ca eu să pot să mă descurc singur și să creez, profesorii care mi-au dezvoltat imaginația, care mi-au dezvoltat spiritul artistic. Tot ce sunt eu acum sunt datorită oamenilor care au investit în mine timp, bani, cunoștințe și au facut ca eu să am drumul meu.

Reporter: În ce stă libertatea ta ca om și ca artist?

Marian Bașa: Libertatea….nu poți să fii artist dacă nu ai libertate financiară, libertate psihică, libertate de mișcare! Libertatea artistică e în primul rând cunoasterea, de aceea îmi place foarte mult să călătoresc, să cunosc cât mai multe, să vad și alți artiști din alte perioade cum au gândit și ce au realizat iar eu înțeleg eforturile financiare care s-au făcut pentru alți artiști ca să creeze arta și să scrie o istorie a artelor în lume.

Reporter: În ce stă frumusețea ta ca om și ca artist?

Marian Bașa: Frumusețea pentru mine nu este doar corpul. Eu am înțeles de foarte mult timp ce înseamnă corpul și ce înseamnă sufletul. Nu știu dacă la mine a fost prima oară talentul sau multă muncă, mult exercițiu. Și nu pot să spun că am avut talent și doar l-am dezvoltat. Mi-am descoperit acest talent. Eu când eram mic și am început să pictez, eu uram să pictez, plângeam și desenam! Eram în vârstă de 10 ani, domnul profesor Ghirling Albert cauta doctori care să cunoască o rezolvare la problema cu mâinile și pentru că familia mea nu avea bani m-am apucat să fac felicitări, am făcut mai multe felicitări de Crăciun dintre care s-a ales una pentru pus în vânzare. Dar eu în această perioadă eram copil. Eu am avut o viață normală alături de surorile mele normale, cu prieteni normali și toți prietenii erau afară, se jucau în zăpada înainte de Crăciun, ningea afară dar eu știam că dacă nu stau în casă să desenez nu am să strâng niciodată bani, nu o să pot să plătesc doctorii și niciodată nu o sa fiu normal ca toți ceilalți copii.

Și atunci conștient pictam doar ca să strâng bani ca să fiu și eu ca ceilalți și uram să desenez, plângeam și desenam. Apoi după un an de zile, când toți profesorii, cei care au căutat doctorii, mi-au spus că deși ei sunt alături de mine și ei vor să mă ajute să duc o viață normală totuși nu este posibil nimic în lume și am realizat că nu voi fi nicioadată ca ceilalți, atunci am continuat pe partea de artă pentru ca văzusem că pot să câștig bani și prin exercițiu, exercițiu, exercițiu a început și să îmi placă. După aceea, mai târziu, în liceu, am cunoscut profesori specializați de desen, de culoare, care mi-au inspirat și dezvoltat acest talent. Da, pentru mine talentul e foarte multă muncă! E 5% talent și 95% muncă.

Reporter: Daca te-ai întâlni cu tine, cel de la 14 ani, EL ar fi mulțumit de tine? I-ai împlinit toate visele, ți mai ești dator cu ceva?

Marian Bașa: Când eram de 14 ani cred ca eram undeva pe la sfârșitul clasei a-7-a sau a-8-a, deja știam ce vreau să fac, știam visul meu, îmi doream foarte mult să studiez desenul. Chiar în clasa a-8-a am început să reduc din ore pentru a învăța pentru capacitate și făceam pregătire cu profesoara de desen din școala generală. Mă duceam mai mult la clasele de desen unde avea profesoara de desen ore. Eu mă duceam după ea pentru că îmi doream foarte mult să intru la liceul de arte și știam că e o competiție foarte mare, copii care din clasa a-5-a studiau desenul și pictura cu profesorii din liceul de arte și nu aveam vise atât de mari încât să mă gândesc și la universitate și alte studii, eram mulțumit dacă intru la liceu. Deci în jur de 14 ani visul meu era să fac un liceu de arte, după aceea a continuat, dar nu mai era visul de la 14 ani.

Reporter: Cât din cel care ești acum, înseamnă greșelile pe care le-ai făcut?

Marian Bașa: 90%!!!! 90% din cine sunt acum sunt din greșeli. Acum locuiesc în Barcelona din greșeala, arta pe care o fac e din greșeală, din toate greșelile făcute calculat poți să faci un avantaj. Dacă te simți liber și accepți tot ce vine și tu alegi ce poți să faci frumos în toate lucrurile pe care le faci voluntar sau involuntar, atunci tu poți să fii fericit cu tine, poți să ai o viață frumoasă și acele greșeli să le transformi în avantaje. În arta mea, acum ce pictez sunt greșeli ale trecutului iar eu din toate lucrurile fac ca totul să fie frumos pentru viitor. Greșeala este stilizată, sublimată, pentru mine sunt amintiri, sunt trăiri pe care le-am avut în anumite locuri și momente și le pun în arta mea.

Reporter: Ce consideri ca este extraordinar în viața ta?

Marian Bașa: În primul rând pentru că sunt diferit …când am înțeles că nu sunt ca ceilalți eu m-am gândit cum pot să valorific acest dezavantaj și atunci am început să ies pe stradă, am început să împart talentul meu cu oamenii care nu au timp să iasa în muzee, care nu au timp să meargă într-o expoziție și am început să le arăt ce pot să fac, să fiu special. Oamenii când au văzut desenele mele, când au văzut ce scris am, abilitățile de a-mi folosi picioarele, pentru că eu lucrez între 8 și 10 ore pe zi și atunci mai și mănânc ceva în timp ce desenez, mai iau și un suc și …toate lucrurile normale pe care oamenii le fac cu mâinile mie nu mi-e rușine să le fac pe stradă cu picioarele și toți pleacă cu o poveste frumoasă, pleacă cu o motivație sau cu foarte multe întrebări despre mine, despre ei și atunci prin asta mă simt special pentru că nu sunt ca ceilalți oameni.

Reporter: Care este miracolul vieții tale, în caz că a existat vreunul?

Marian Bașa: Miracolul este că am reușit să-mi dezvolt abilitățile de a-mi folosi picioarele de mic. Eu acum locuiesc în Barcelona și lucrez cu câțiva copii care din diferite accidente au rămas fără mâini și îmi este foarte greu să îi învăț cum să-și controleze fiecare deget în parte de la picioare pentru că eu am fost născut cu problema mâinilor și de mic a trebuit să-mi folosesc picioarele. Eu de când lucrez cu acești copii mi-am dat seama că eu mi-am folosit o altă parte a creierului care transmite prin nervi comenzi picioarelor și atunci eu ca să pot să învăț acești copii cum să-și folosească picioarele trebuie în primul rând să îi ajut să își descopere o alta parte a creierului ca ei să își câștige mobilitatea și dexteritatea și prin foarte mult exercițiu și prin mult antrenament fizic și psihic să se descopere pe ei.

Reporter: Care sunt cele mai mari șanse pe care le-ai primit în viață?

Marian Bașa: În primul rând cele mai mari șanse au fost șansa la viață, fiind născut cu o malformație congenitală multiplă iar corpul meu era foarte nenormal, nimeni nu mi-a dat nicio șansă, dupa aceea când tatal meu a murit iar mama singură cu trei copii, în România, într-un orășel, în Galați unde e destul de greu să faci ceva mare, nimeni nu ne dădea nicio șansă. Vecinii, prietenii, rudele nu se gândeau niciodată că vom putea, nu vorbesc doar de mine, surorile mele erau în aceeași familie, nimeni nu se gândea că vom avea atâta ambiție să studiem și să ne susținem unul pe celălalt încât să ajungem să facem mândră familia. Deci mama a fost a doua mea mare șansă.

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o în carieră?

Marian Bașa: Eu sper că încă nu am trăit acea zi, mai am puțin de așteptat, mai am proiecte mari, eu mă bucur de fiecare zi așa cum mi se oferă, nu pot să spun că nu au fost zile mai speciale dar dorința, dorințele pe care le am, încă aștept acea zi! Sunt zile pe care mi le doresc pe plan profesional, pentru asta muncesc, sunt dorințe pe plan spiritual, pe multe planuri…îmi doresc să las ceva în urmă, o familie, sufletul meu prin artă.

Reporter: Care este cea mai frumoasă zi pe care ai trăit-o până acum în viața personală?

Marian Bașa: Altă întrebare dificilă (râde)…Eu mă indrăgostesc de 10 ori pe zi pentru că sunt diferiți oameni și toate zilele sunt speciale, oamenii noi pe care îi întâlnesc, ofertele pe care le am în fiecare zi diferite, și când mi se întâmplă ceva rău eu nu pot să mă supar, sunt conștient că nu putem să trăim doar în fericire pentru că nu mai simțim când suntem cu adevărat fericiți dacă încontinuu suntem…și atunci accept cu brațele deschise și vești bune și vești proaste, timpul le rezolvă pe toate și cel mai mult îmi place să fiu în mijlocul oamenilor! Întotdeauna când sunt înconjurat, apreciat, pentru mine e o mulțumire sufletească pe care nu poți să o cumperi.

Reporter: Ce înseamnă familia ta pentru tine?

Marian Bașa: Familia e unul dintre cele mai importante repere spirituale …Ca orice copil aveam foarte multe probleme când eram împreună, cu surorile, cu mama, când eram adolescent „nimeni nu ma înțelegea” …dar după ce am plecat la facultate lucrurile s-au schimbat. Distanța ne-a spus ce simțim cu adevărat unii pentru alții și acum ne respectăm mult, nu există niciodată reproșuri sau certuri, suntem mulțumiți când știm că suntem bine oriunde am fi, oricât de departe unul de celălalt, ne întâlnim ca o familie frumoasă să stăm la masă împreună sau să facem vacanțe împreună …familia e pe primul loc. Am crescut cu ei, am trăit cu ei, voi trăi oriunde aș fi în lume cu ei în suflet și bineînțeles fiecare începe, am început să o luăm pe drumul nostru, să ne separăm cu familia lui, dar, da, am o familie foarte frumoasă.

Reporter: Cine sunt oamenii cei mai importanți în viața ta? De ce?

Marian Bașa: Oamenii cei mai importanți din viața mea sunt oamenii care au crezut în mine și au investit timp și bani fără să aștepte nimic.Tocmai de aceea istoria mea și a acestui timp nu-mi aparține doar mie pentru că foarte mulți oameni au investit în talentul meu, m-au influențat să aleg drumurile bune, au știut cum să îmi impună anumite lucruri, decizii pe care trebuia să le iau pentru ca viitorul meu să fie frumos și să mă bucur de viață. Iar acești oameni sunt profesorii care m-au învățat, familia care a fost alături de mine, televiziunile care întotdeauna mi-au făcut cunoscută povestea și m-au ajutat foarte mult ca eu să pot să continui și să-mi trăiesc visul și…sunt foarte mulți. Tocmai de aceea îi apreciez și nu o să îi uit niciodată.

Reporter: Ce ai pierdut și ce ai câștigat făcând artă?

Marian Bașa: Nu am pierdut nimic pentru că atunci când nu ai nimic de pierdut nu ai ce pierde. Când eram mic am dorit să mă fac doctor să înțeleg de ce eu sunt diferit, să caut o rezolvare la problema mea dar când toți doctorii din lume mi-au spus „nu avem ce să facem pentru tine” am început să urăsc doctorii ….a fost complicat ce am simțit…Dar atunci am renunțat la ideea de doctor și m-am înclinat spre artă.

Reporter: Cum ai construit, având multe împotrivă, o viață și o carieră exemplare?

Marian Bașa: La fel nu este meritul meu, copil eu îmi doream alte lucruri. Voiam să mă joc. Dar pentru oamenii care au crezut în mine și oamenii care m-au ajutat, mie mi-era rușine de ei, și atunci ca să nu-i dezamăgesc, că voiam sau nu voiam, eu stăteam și învățam. Nu am fost copil de nota 10, cel puțin până în clasa a-8-a eram mediu, învățam doar cât să nu-i supăr pe acei profesori. Rețineam foarte repede din clasă și atunci acasă doar îmi făceam temele. Am trăit o viață normală ca un copil normal și toate greșelile pe care le-am făcut au fost greșeli normale de copii, mama nu a putut să stea niciodată lângă noi să ne bată la cap „ți-ai făcut temele”, eram trei, mama lucra toată ziua, venea de la muncă, avea și acasă muncă, spăla haine, fă mâncare și toate și atunci, din această rușine pentru profesori, am învățat. Cu timpul, când am crescut și am început să descopăr lumea, am fost eu interesat și am început să învăț ce-mi place, neobligat, și lucrul ăsta m-a ajutat să mă dezvolt pe partea care îmi place pentru că nici eu nu pot să cunosc toate domeniile.

De exemplu matematica, nu am înțeles-o, dacă îmi dați o ecuație nu știu să v-o fac. Dar mi-a plăcut pe partea de istorie, mi-a plăcut pe partea de arte, mi-au plăcut chimia și fizica, sora cea mică a studiat chimia alimentară și tocmai de aceea acum gătesc molecular și totul chimic, fizic, ce se întâmplă cu mâncarea, nu era domeniul meu dar mi-a plăcut să studiez, să citesc cărțile surorii, să ințeleg ce se întâmplă în lumea asta cu chimic și fizic, cine suntem noi și cum…. Și când studiezi de plăcere nu trebuie să repeți de 5 ori o carte, o citești o dată și reții ce te interesează și atunci prin mici secrete poți să faci viața mai colorată și mai frumoasă.

Reporter: Unde și cum te vezi peste 10 ani?

Marian Bașa: Aici la fel sunt dorințe, dorințe și aștept acele zile în care chiar să spun asta mi-am dorit. Eu întotdeauna am dorit să fac multe, nu am reușit să le fac pe toate dar sunt într-o sută de gânduri și dacă am reușit să fac unul pentru mine nu a fost timp pierdut. Acum la fel am cunoscut o doamnă din Germania care nu are mâini și e instructor pentru persoane cu dizabilități care vor să-și ia permisul de condus mașina cu picioarele. E unul din proiectele de viitorul apropiat, îmi doresc să conduc mașina cu picioarele, abilitățile pe care le am cred că nu foarte mulți oameni din lume care conduc mașina cu picioarele le au și atunci presupun ca nu va fi dificil să fac și acest lucru.

Pe parte motivațională, pe viitor, în 10 ani de zile, îmi doresc să fac un film motivațional cu povestea mea reală, de când eram mic, și cum am reușit și unde sunt eu acum, pentru că televiziunile mi-au monitorizat pașii importanți pe care i-am făcut în viață dar niciodată nu au avut totul, am păstrat secret anumite lucruri care mă fac magic (zâmbește). În acest film motivațional vreau să dezvălui absolut totul ca să pot să ajut și alți oameni care nu își pot folosi mâinile sau alți oameni care nu-și pot folosi alte părți ale corpului. Prin acest film eu pot să le demonstrez că nu ai nevoie doar de corpul tău pentru a trăi singur, pentru a te descurca singur. Eu când mă mut într-un loc nou, prima oară arunc o privire 360 de grade și îmi dau seama că acel obiect mă poate ajuta să-mi iau haina, acel obiect mă poate ajuta să îmi ridic pantalonii, acel obiect mă poate ajuta să… și toate lucrurile din jurul meu mă pot ajuta.

Sunt de foarte mulți ani plecat și locuiesc singur. Vorbesc serios, pot să călătoresc doar cu un rucsac foarte mic, bine sunt și mic de statură și nu am nevoie de haine foarte groase, locuiesc în locuri calde și cu un rucsac foarte mic pot să călătoresc oriunde în lume, nu am nevoie de absolut tot. Mă uit la alți turiști care călătoresc, spui că și-au luat casa cu ei! Nu, dacă ești inteligent și știi cum să folosești lucrurile pe care ți le oferă natura, lucrurile pe care ți le oferă locurile pe unde călătorești, poți să trăiești foarte liniștit și să nu-ți lipsească nimic, să nu te chinui, doar să știi ce vrei și să știi ce ai nevoie.

Reporter: Ce înseamnă România pentru tine?

Marian Bașa: România este interesantă. Să vă spun de ce. Am înțeles de mult în ce țară trăim, este opțiunea mea, opțiunea oricui de a trăi aici sau nu. Am fost ajutat, eu am crescut aici, cu toată viața grea pe care am avut-o, aici mi-am făcut-o, dacă eram în altă țară și primeam de la stat ajutoare, oameni care să fie în jurul meu să facă totul pentru mine, să mă hranească, să mă ducă la baie, eu nu eram cine sunt acum, eram o persoană întreținută și sunt conștient că viața grea pe care am dus-o aici m-a dezvoltat pe mine ca om ca să pot să mă descurc singur, să pot să-mi dezvolt abilitățile. Dar eu am fost și norocos pentru că mulți oameni au investit financiar în mine. În alte țări nu ai nevoie de oameni, te ajută statul. Pentru mine ceva special este spiritul României! Oamenii …toți spun că, oh, românii sunt răi, că românii nu se ajută! Nu e adevărat! Românii chiar sunt frumoși! Nu vorbesc de toți dar dacă tu ești frumos fără să vrei atragi oameni frumoși! Totul depinde de noi! România e cine suntem noi! Noi suntem România, noi putem să-i schimbăm lucrurile, noi putem să fim fericiți cu ce avem sau ce nu avem! Unii au nasul mai mare și nu sunt fericiți, hai te rog! Totul depinde de mintea noastră, dacă noi nu suntem fericiți cu ce avem și vrem mai mult atunci trebuie să muncim.

Toți așteptăm, nu face nimic statul pentru noi, dar noi ce facem pentru stat…Sunt conștient că legile și tot ce se întâmplă politic ne influențează dar, nu știu, din punctul meu de vedere și noi ar trebui să facem o schimbare pentru viitorul copiilor nostri aici. Dacă vrem să avem o țară frumoasă. România e foarte frumoasă geografic, istoric. Pentru mine România e cea mai frumoasă țară! Am călătorit prin Europa, am văzut și alte țări frumoase cu puține lucruri miraculoase, noi avem foarte multe … Eu nu pot să simt un Crăciun în altă parte cum e în România, mirosul, gustul, tot ce avem ca tradiții nu trebuie să le pierdem. Eu pe viitor îmi doresc să mă întorc în România, mai am niște proiecte dar îmi doresc să investesc în copiii din România proiecte de artă. România e o țară minunată trebuie să ne bucurăm de ea, să fim mulțumiți de ea și să nu o pierdem, să ținem aici, să ne întoarcem oricând putem aici. Mulți am plecat că nu se poate trăi aici dar nici nu am făcut ceva special ca să trăim aici. Sper să nu se supere oamenii care muncesc pe afară și … e greu dar nu e imposibil.

Reporter: Cum te-ai decis să pleci în Spania și ce proiecte ai acolo?

Marian Bașa: Nu știam absolut nimic despre Spania. Pur și simplu am ales un punct pe hartă. Aveam un prieten foarte bun în Spania dar am stat doar câteva zile împreună. M-am decis să plec după ultima vară în Mamaia, unde desenam și pictam pe stradă, nu mi se mai părea nimic special, doar distracții, cum e sezonul la mare și mi-am dat seama că nu să pun bani deoparte e important ci că e mult mai important să investesc în trăirile mele, pentru că prin trăiri eu creez artă și atunci dacă mă chinui doar să adun, să muncesc, să adun, să muncesc, să adun, iar eu nu mai am trăiri eu nu pot să mai fac artă, eu nu mai am acel spirit pentru că toate nebuniile pe care le fac și pe unde mă duc sunt povești frumoase pe care eu le transpun în arta mea. Nu vreau să fiu milionar, vreau să las aici o viață frumoasă prin artă și oamenii peste ani să vadă pas cu pas pe unde a fost Marian Bașa, ce a trăit, ce a construit și ce a pictat în acele experiențe.

Reporter: Ce expoziții ai avut, ce expoziții pregătești?

Marian Bașa: În țară am avut multe expoziții de grup, expoziții personale dar erau doar copilării, acum lucrez pentru o expoziție într-o galerie din Barcelona iar ce pregătesc mai special încă e secret! O să fie la anul în 15 ianuarie, o să fie ceva wow! Ceva nou, 100% românesc, pe care vreau prima oara să-l prezint în România și apoi să-l prezint în Barcelona.

Reporter: Care a fost primul tablou pe care l-ai vândut? Care a fost tabloul vândut cel mai bine?

Marian Bașa: Nu pot să-mi aduc aminte primul tablou având în vedere că am început să vând cărți poștale de când aveam 10 ani, apoi mai făceam un desen și cineva mi-l plătea. Apoi am început să am proiecte cu oameni importanți prin gesturi de caritate unde eu donam tabloul și se vindea cu prețuri foarte mari, mii de euro, dar eu nu luam acei bani pentru că eu donam pentru diferite cauze nobile iar tablourile mele acum, în jur de 5000 de euro un tablou normal. Depinde acum și cât timp lucrezi la un tablou, nu poți să lucrezi o lună de zile și să-l vând cu 500 de euro pentru că eu investesc timp, materialele sunt scumpe, atelierul este scump și atunci …am prețuri pentru toată lumea dar pentru unele lucruri nu există preț. Din expoziția din ianuarie, pentru că o fac chiar din suflet, nu pot să vând așa ceva, nu vreau să vând, sunt părți din sufletul meu, pentru o persoană specială și atunci nu au valoare financiară, cu toate că lumea spune că orice se poate cumpăra.

Reporter:Ce spune mama ta acum când o ajuți și cu bani și ai atâta notorietate, faimă?

Marian Bașa: Mama se amuză pentru că sunt plecat de mulți ani din Galați, foarte mulți foști colegi de-ai ei de muncă nu știau că eu sunt copilul ei, știau că are un băiat cu handicap dar nu știau că am crescut și că sunt eu. Da, în Galați și în România am văzut că toată lumea mă recunoaște pe stradă, toată lumea mă apreciază, mă felicită pentru motivarea pe care le-am dat-o prin diferite arte, că e gastronomie, că sunt arte plastice. Și nu mi-am dorit faimă, mi-am dorit doar o viață frumoasă dar când am înțeles că viața mea atât de simplă cu dificultăți poate fi exemplu de motivare pentru alții am valorificat acest lucru și am studiat, am făcut cursuri de public speaking, am ținut conferințe motivaționale și am înțeles că oamenilor le este foarte greu să fie mulțumiți cu ce au. Și atunci când vin eu și nu am mâini și le dau două palme cu piciorul, eh, pe unii îi mai trezesc.

Problema e că lucrul ăsta durează doar 10 minute! Ce facem, cum putem să-i motivăm ca într-adevar să le schimbăm viața. Să avem mai mulți oameni care să dea exemplu, să descoperim talente în care să investim și să adunăm cât mai mulți oameni că așa avem mai multă forță. Asta e singura rețetă reală pentru că omul a vazut astăzi, l- am motivat astăzi, dar el mâine se întoarce la același loc de muncă, mâine are aceeași viață și iar are aceleași probleme și iar aceleași nemulțumiri și din când în când se mai uită la filmulețul meu pe youtube și mai plânge puțin și iar se întoarce la aceeași viață. Nu! Rețeta e în noi, cine suntem noi! Ai văzut că se poate, ce faci tu pentru tine să poți și tu! Dacă trăiești în aceeași monotonie și nu faci nimic atunci degeaba pierzi timpul uitându-te la un filmuleț motivațional. Noi trebuie să schimbăm în viața noastră, în mintea noastră. Totul e în mintea noastră, noi suntem cine vrem noi să fim indiferent de ce avem, de ce ne influențează viața. Dacă ești mulțumit cu tine și știi cine ești cu adevărat și ce poți să faci și nu vrei mai mult, atunci totul e ușor. Dacă vrei mult și nu faci nimic niciodată nu ai să ai și ai să fii frustrat toată viața că „nu am avut șansă”. Nu, șansa ți-o faci tu cu mâna ta.

Reporter: Anul ăsta se fac 30 de ani de la revoluția din 1989. Tu faci parte din prima generație de români care a crescut și s-a format în libertate. Ce au însemnat acești 30 de ani pentru tine și cum percepi libertatea de care ai avut parte?

Marian Bașa: Eu când eram mic nu am știut ce culoare are o portocală, nu știam ce culoare are o banană, eu am prins 6 ani din comunism și știu viața grea pe care o duceau părinții mei, restricțiile comunismului, lipsa de libertate de exprimare. Din punctul meu de vedere a fost o perioadă în care noi puteam să facem foarte multe doar că noi nu suntem singuri în această lume. E foarte dificil să gândesc ce am fi putut face și de ce s-a ajuns aici, nu e voia noastra, alții mari stau în spate care ne dirijeaza cum vor ei. Nu știu, e foarte complicat și mă uit, nu vorbesc doar de România, sunt foarte multe țări care sunt foarte stabile financiar, nu fac ce vor ele, totul e mult mai mare. Și atunci să ne bucurăm de viață, de locurile în care trăim, să apreciem și să respectăm locul. Dacă îl mai și distrugem noi atunci nu mai lăsăm nimic copiilor noștri.