Prima pagină » Magazin » Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu despre evadările în ficțiune, pe 21 mai, la Cluj

Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu despre evadările în ficțiune, pe 21 mai, la Cluj

Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu despre evadările în ficțiune, pe 21 mai, la Cluj
Mario Vargas Llosa va purta cu Gabriel Liiceanu dialogul "Am putea trăi fără să evadăm în ficțiune?", pe 21 mai, la Facultatea de Litere a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, informează editura Humanitas.

Mario Vargas Llosa va purta cu Gabriel Liiceanu dialogul „Am putea trăi fără să evadăm în ficțiune?”, pe 21 mai, la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, informează editura Humanitas.

Conform sursei citate, unul dintre cele mai importante și mai așteptate evenimente literare ale anului va avea loc între 19 și 21 mai, la Cluj-Napoca. Scriitorul Mario Vargas Llosa, laureat al premiului Nobel în 2010, va fi în centrul vieții culturale a orașului timp de trei zile la invitația Universității „Babeș-Bolyai”, care îi va acorda, luni, 20 mai, titlul de Doctor Honoris Causa.

Vizita lui Mario Vargas Llosa la Cluj va include și un dialog cu Gabriel Liiceanu. Astfel, marți, 21 mai, de la ora 12.00, în sala „Mihai Eminescu” a Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”, este programat dialogul cu Gabriel Liiceanu, „Am putea trăi fără să evadăm în ficțiune?”, urmat de o sesiune de autografe.

În copilărie, Vargas Llosa întârzia desprinderea din ficțiune. Primele texte scrise de el sunt continuări ale poveștilor citite, care îl captivează într-atât, încât ar vrea să nu se mai termine niciodată. Apoi scriitorul matur, care trăiește disciplinat literatura, vede evadarea în ficțiune ca pe o salvare, în unele condiții unică. „Am fi mai răi decât suntem fără cărțile bune pe care le citim, am fi mai conformiști, mai puțin neliniștiți și răzvrătiți, iar spiritul critic, motor al progresului, nici măcar n-ar exista. Scrisul, ca și cititul, e o formă de protest împotriva neajunsurilor vieții. Căutând în ficțiune ceea ce ne lipsește, afirmăm – fără a fi nevoie s-o spunem, și nici măcar s-o știm – că viața, așa cum e ea, n-are cum să ne astâmpere setea de absolut, esența condiției umane, și că ar trebui să fie mai bună”, spunea Mario Vargas Llosa.

Totodată, duminică, 19 mai, de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Național din Cluj-Napoca va fi prima ocazie pe care cititorii o vor avea de a fi în preajma scriitorului peruan, la premiera spectacolului lectură „O mie și una de nopți”, regizat de Andreea Iacob. Piesa, în traducerea Luminiței Voina-Răuț, este o adaptare a lui Mario Vargas Llosa după poveștile Șeherezadei.

„O mie și una de nopți”, noua apariție editorială din seria de autor Mario Vargas Llosa, va fi lansată de Editura Humanitas la târgul de carte Bookfest 2013, care se va desfășura între 29 mai și 2 iunie în Complexul Romexpo, București.

Piesa de teatru este introdusă în volum de discursul lui Vargas Llosa de la decernarea premiului Nobel pentru literatură, în capitolul numit „Elogiu lecturii și ficțiunii”, și de eseul „Depănând povești”, o motivație a alegerii, din noianul narativ al omenirii, istoriei unei femei care își datorează viața darului ei de povestitor.

Spectatorul Mario Vargas Llosa este fermecat: „…dragostea mea pentru teatru n-a murit niciodată; la umbra romanelor, ea a dormitat mereu, tentant și nostalgic, mai ales când vedeam câte o piesă care mă încânta”. La fel ca în copilărie, povestașul continuă ficțiunea devenind autor, pentru ca, în prima punere în scenă a piesei lui despre Șeherezada, „O mie și una de nopți”, să fie și actor.

„În istoria literaturii nu există o parabolă mai simplă și mai luminoasă decât aceea a Șeherezadei și a lui Șahriar spre a explica rolul poveștii în viața oamenilor”, spunea Mario Vargas Llosa. Este pesemne motivul pentru care laureatul Nobel Mario Vargas Llosa alege să o adapteze pentru scenă, punându-i în valoare semnificații pe care nu i le-am fi bănuit. Subtil, atent la nuanțe, scriitorul dezvăluie cu ajutorul protagonistei că toate poveștile sunt de fapt una singură și că toți eroii și aventurile lor nenumărate au aceleași tainice origini, lumea ficțiunii fiind de fapt o lume aidoma lumii reale, spune editura Humanitas.

Pe de altă parte, luni, 20 mai, de la ora 11.00, în Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai” va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai”. Laudatio va fi concepută și susținută de profesorul Corin Braga, decanul Facultății de Litere și directorul Centrului de Cercetare a Imaginarului de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Editura Humanitas mai spune că cel mai nou roman al lui Vargas Llosa, „El héroe discreto”, este în pregătire. Noul roman al lui Mario Vargas Llosa va apărea în România la Editura Humanitas în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, care a fost și primul lui cititor, direct din manuscrisul în spaniolă. „El héroe discreto” este în acest moment în stadiul de manuscris, dar publicarea lui este pregătită în toată lumea. Argumentul de lectură al traducătorului și pariul pe această carte sunt mai mult decât convingătoare, spune Humanitas.

„Un roman de mare forță, cu accente de melodramă impregnată de umor, ale cărui episoade se derulează într-un Peru al zilelor noastre, unde Piura și Lima, orașele predilecte ale lui Vargas Llosa, nu sunt spații fizice, ci teritorii ficționale populate cu personaje ivite din imaginația rodnică a scriitorului. Cu «El héroe discreto», romancierul revine la temele lui obsedante: iubirea, libertatea, politica. Povestea are doi protagoniști, cu două vieți oarecum paralele, care se încrucișează într-o bună zi, pe neașteptate. Felícito Yanaqué și Ismael Carrera, doi bărbați cărora viitorul nu pare a le pregăti surprize, ajung într-un moment de cumpănă al existenței: unul se trezește supus unui șantaj căruia se hotărăște să nu-i dea curs, celălalt se pomenește prins în vârtejul unei bizare probleme de familie. Ambii eroi sunt, fiecare în felul său, răzvrătiți discreți împotriva sorții ce le pare pecetluită, sfidând convențiile claselor sociale din care fac parte. Deși nu sunt nici rebeli, nici justițiari în toată puterea cuvântului, au însă forța de a-și depăși condiția, de a respinge ideile de-a gata, normele de viață și idealurile celorlalți. Un roman marca Mario Vargas Llosa, scris impecabil, alert, ludic, inteligent, comparabil cu marile romane care i-au adus scriitorului faima binemeritată și premiul Nobel pentru literatură”, spune Marin Mălaicu-Hondrari.

Pe de altă parte, editura Humanitas anunță că seria de autor Mario Vargas Llosa intră în promoție în librăriile Humanitas: în luna mai la cumpărarea a trei cărți, cititorii vor plăti doar două.